Conspiraţia

120

Deasupra navei, în timp ce manevra elicopterul Kiowa în dreptul punţii din spate, Delta One se uită cu atenţie dedesubt, în faţa lui derulându-se un tablou cu totul neaşteptat.

Michael Tolland stătea în picioare pe punte lângă un submersibil minuscul. Atârnând în braţele metalice ale micii nave, ca în cleştii unei insecte uriaşe, Delta Two se lupta în zadar să se elibereze din strânsoarea de fier.

"Ce Dumnezeu s-a întâmplat aici?"

La fel de şocantă era apariţia lui Rachel Sexton pe punte, stând deasupra unui om legat şi grav rănit, de la picioarele submersibilului. Omul nu putea fi decât Delta Three. Rachel ţinea un pistol mitralieră îndreptat spre Delta Three şi privea ţintă elicopterul, ca şi cum l-ar fi provocat pe pilot să-i atace.

Delta One se simţi pe moment dezorientat, incapabil să priceapă cum de se întâmplase aşa ceva. Greşelile echipei Delta Force de gheţarul Milne fuseseră un eveniment rar, dar oarecum explicabil. Ceea ce se petrecuse pe Goya depăşea orice imaginaţie.

În condiţii normale, umilirea de care a avut parte Delta One ar fi fost extrem de greu de înghiţit. În noaptea asta însă, ruşinea era amplificată de prezenţa altei persoane în elicopter, o persoană care în mod obişnuit nu avea ce sa caute acolo.

"Controlorul."

După misiunea îndeplinită de echipa Delta Force la FDR Memorial, controlorul îi ceruse lui Delta One să zboare către un parc public pustiu, nu departe de Casa Albă. La ordinul controlorului, Delta One aterizase pe o pajişte, între nişte copaci, moment în care controlorul, care îşi parcase maşina în apropiere, apăruse din întuneric şi urcase la bordul elicopterului Kiowa. În câteva secunde, porniseră din nou la drum.

Deşi se întâmpla rar ca un controlor să se implice personal în misiuni, Delta One nu se putea plânge. Dezamăgit de modul în care echipa Delta Force gestionase operaţiunile de pe gheţarul Milne şi temându-se că tot mai mulţi aveau să intre la bănuieli şi să înceapă să investigheze situaţia, controlorul îl informase pe Delta One că va supraveghea chiar el faza finală a operaţiunii.

Acum controlorul manevra armamentul de pe elicopter şi era martorul unui eşec cum Delta One nu mai înregistrase niciodată, până atunci.

"Povestea asta trebuie să se termine! Acum!"

Controlorul privi puntea navei de la bordul elicopterului şi se întrebă cum se putuseră întâmpla toate grozăviile pe care le vedea. Nimic nu funcţionase ca lumea — bănuielile legate de meteorit, eşecul asasinatelor de pe gheţarul Milne, nevoia unei alte crime de rang înalt la FDR Memorial.

— Iertaţi-mă, îngăimă Delta One uluit, cu un ton de dispreţ, în vreme ce privea tragedia de pe navă. Nu-mi pot imagina…

"Nici eu",îşi spuse controlorul.Era clar că prada lor fusese subestimată.

Se uită la Rachel Sexton, care privea geamul reflectorizant al elicopterului, ţinând staţia radio criptată la buze. Când auzi vocea ei ca de robot cum inundă interiorul aparatului de zbor, controlorul se aşteptă ca ea să ceară retragerea aeronavei sau oprirea sistemului de bruiaj, astfel încât Tolland să poată cere ajutor. Însă cuvintele femeii avură un efect mult mai înfricoşător:

— Aţi ajuns prea târziu. Nu mai suntem singurii care ştim adevărul.

Ecoul cuvintelor răsunară pentru câteva clipe în carlingă. Deşi părea imposibilă, o asemenea eventualitate, în caz că era reală, îl punea pe controlor pe gânduri. Succesul întregului proiect depindea de eliminarea tuturor celor care ştiau adevărul. Operaţiunea trebuia îndeplinită cu orice preţ, indiferent cât de multe erau victimele care apăreau pe parcurs.

"Mai ştie cineva…"

Cunoscând faptul că Rachel Sexton era foarte atentă şi discretă când venea vorba de informaţii secrete, controlorului îi veni greu să creadă că ea ar fi putut împărtăşi astfel de informaţii cu terţe părţi externe.

Rachel se auzi din nou în staţia criptată:

— Retrageţi-vă şi vom cruţa viaţa oamenilor voştri! Apropiaţi-vă şi vor muri! Oricum, adevărul va ieşi la iveală. Limitaţi-vă pierderile! Plecaţi de aici!

— Mergi la cacealma, îi răspunse controlorul, ştiind că vocea pe care o auzea Rachel aparţinea unui robot androgin. N-ai spus nimic, nimănui.

— Eşti gata să rişti? riposta Rachel. N-am putut da de William Pickering mai devreme, aşa că m-am speriat şi mi-am luat unele măsuri de siguranţă.

Controlorul se încruntă. Ceea ce spunea avea sens.

— Nu mă cred, rosti Rachel, uitându-se la Tolland.

Soldatul prins în cleştii submersibilului rânji:

— Ai arma descărcată, iar elicopterul o să vă arunce direct în iad. O să muriţi amândoi. Singura voastră speranţă e să ne daţi drumul.

"Pe naiba", îi răspunse Rachel, gândindu-se la următoarea mutare. Se uită la bărbatul legat fedeleş care zăcea chiar la picioarele ei. Părea că delirează din pricina pierderii uriaşe de sânge. Se ghemui lângă el şi îl privi drept în ochi:

— O să-ţi scot căluşul ca să poţi vorbi în staţie; convinge-i pe ăia să plece de aici. S-a înţeles?

Omul se grăbi să dea din cap.

Rachel îi scoase căluşul. Soldatul o scuipă pe Rachel drept în faţă cu un amestec de salivă şi sânge:

— Ticăloaso, sâsâi el, tuşind. O să privesc şi o să savurez moartea ta. O să te spintece ca pe o scroafă, iar eu am să mă bucur de fiecare clipă a agoniei tale.

Rachel se şterse. Simţi braţele lui Tolland îndepărtând-o de acolo, trăgând-o înapoi, încercând s-o liniştească în vreme ce îi lua pistolul mitralieră din mână. Din atingerea lui, Rachel îşi dădu seama că în interiorul lui ceva tocmai plesnise. Tolland se duse la un panou de control aflat la doar câţiva metri depărtare, apucă o manetă şi îşi încrucişă privirea cu cea a omului care zăcea pe punte.

— Şocul numărul doi, îi zise el. Iar pe nava mea, ăsta este şi ultimul.

Cuprins de o furie devastatoare, Tolland se lăsă cu putere peste manetă. În puntea de sub Triton se căscă o trapă uriaşă, ca podeaua culisantă a unei spânzurători. Soldatul legat scoase un scurt urlet de frică, după care dispăru prin gaură. Căzu zece metri, drept în apele oceanului. La ciocnirea cu apa ţâşniră picături rozalii. Rechinii îl atacaseră într-o fracţiune de secundă.

Controlorul tresări de mânie. Se uită la ceea ce mai rămăsese din trupul lui Delta Three cum e tras de curenţii puternici. În partea pe care o lumina nava, apa devenise roz. Mai mulţi peşti se băteau pe ceva ce părea a fi un braţ.

"Isuse Hristoase."

Controlorul privi din nou spre puntea navei. Delta Two se zbătea în continuarea în cleştii submersibilului, atârnând acum deasupra trapei deschise în punte. Picioarele lui se agitau deasupra hăului. Tolland nu trebuia decât să deschidă cleştii şi Delta Two avea să fie următoarea cină a rechinilor.

— Bine, urlă controlorul în staţie. Staţi aşa! Staţi aşa!

Rachel stătea pe punte şi se uita în sus la Kiowa. Controlorul citi hotărârea din ochii ei, chiar şi de la înălţimea la care se afla. Rachel ridică staţia în dreptul gurii.

— Mai crezi că merg la plesneală? îl întrebă ea. Sună centrala principală NRO. Cere cu Jim Samiljan. E la P A, în schimbul de noapte. I-am povestit totul despre meteorit. Îţi va confirma.

"Îmi specifica un nume?" Treaba asta nu mirosea a bine. Rachel Sexton nu era o proastă, iar controlorul putea verifica un astfel de bluf în doar câteva secunde. Deşi nu cunoştea pe nimeni în NRO cu numele Jim Samiljan, controlorul ştia că organizaţia avea un număr uriaş de salariaţi. Rachel putea spune adevărul. Înainte de a comanda ultimul asasinat, controlorul trebuia să se asigure că era vorba de un bluf — sau nu.

Delta One privi peste umăr:

— Vreţi să dezactivez umbrela de bruiaj ca să îl puteţi suna?

Controlorul se uită la Rachel şi la Tolland. Îi vedea pe amândoi foarte bine. Dacă oricare dintre ei ar fi făcut un gest de a scoate un telefon celular sau o staţie radio, Delta One ar fi reacţionat imediat în mod decisiv. Riscul era minim.

— Opreşte umbrela, îi ordonă controlorul, scoţând un telefon celular. O să văd dacă Rachel minte. Apoi o să găsim o cale să-l salvăm pe Delta Two şi să punem capăt porcăriei ăsteia.

În Fairfax, operatoarea de la centrala principală NRO devenea din ce în ce mai nerăbdătoare.

— Aşa cum tocmai v-am explicat, nu văd nici un Jim Samiljan la Divizia Planificare şi Analiză.

Apelantul insistă:

— Aţi încercat ortografieri multiple? Aţi încercat la alte departamente?

Operatoarea verificase deja; o făcu din nou. După câteva secunde, reveni la telefon:

— N-avem nici un angajat în agenţie cu numele Jim Samiljan. Oricum s-ar pronunţa şi scrie acest nume.

Apelantul păru mulţumit de rezultat:

— Deci sunteţi sigură că NRO nu are nici un angajat pe nume Jim Samil…

Pe linie se auziră brusc zgomote. Cineva ţipă. Apelantul înjură cu voce tare, apoi închise.

La bordul elicopterului, Delta One urla de furie în vreme ce încerca să reactiveze sistemul de bruiaj. Îşi dăduse seama prea târziu. În mulţimea de controale iluminate din cabina elicopterului, un mic indicator LED arăta că de pe Goya se transmitea un mesaj prin SATCOM. "Dar cum? Nimeni nu a părăsit puntea!" Înainte ca Delta One să reuşească activarea umbrelei, conexiunea de pe navă se închise de la sine.

În hidrolab, dispozitivul de trimitere a faxurilor clipea satisfăcut.

"CARRIER FOUND… FAX SENT

(GĂSIT LINIE DE TRANSMITERE… MESAJ TRIMIS)"