Conspiraţia

125

"S-a terminat", îşi spuse Rachel.

Ea şi Tolland stăteau unul lângă altul pe punte, privind drept în ţeava mitralierei lui Delta One. Din păcate, Pickering aflase unde trimisese ea faxul. La biroul senatorului Sedgewick Sexton.

Rachel se îndoia că tatăl ei va asculta vreodată mesajul vocal lăsat de Pickering. Acesta avea probabil să ajungă în biroul senatorului cu mult înaintea zorilor. Dacă ar intra în birou, ar lua foile de hârtie din aparatul fax şi ar şterge mesajul vocal înainte de sosirea lui Sexton, atunci Pickering n-ar mai avea nici un motiv să îi facă rău. William Pickering era probabil unul dintre puţinii oameni din Washington care puteau intra în biroul unui senator american în cea mai deplină discreţie. Rachel fusese întotdeauna uimită câte se puteau realiza "în interesul securităţii naţionale".

"Bineînţeles că, dacă această variantă cade, Pickering ar putea zbura până acolo şi ar trimite, pur şi simplu, o rachetă Hellfire prin fereastră, ca să arunce în aer faxul", gândi Rachel. Ceva îi spunea însă fetei că o asemenea măsură extremă nu avea să fie necesară.

Şezând lipită de Tolland, Rachel tresări surprinsă când mâna lui se strecură într-a ei. Atingerea lui avea o anumită forţă, dar şi gingăşie, iar degetele li se împleteau atât de firesc, încât Rachel avu sentimentul că gestul ăsta îl făcuse de-o viaţă. Acum, nu îşi dorea decât să se cuibărească în braţele lui, la adăpost de vuietul apelor agitate de sub ei.

"Nu se va întâmpla niciodată, îşi spuse ea cu mâhnire. Nu a fost să fie."

Michael Tolland se simţea ca un om care şi-a întâlnit visul tocmai pe drumul spre spânzurătoare.

"Viaţa îşi bate joc de mine."

Ani de zile după moartea Celiei, Tolland se chinuise nopţi întregi în care îşi dorise să moară, ore încărcate de durere şi de singurătate în care singura evadare posibilă părea a fi doar moartea. Cu toate astea, alesese viaţa, spunându-şi că avea să răzbească chiar şi de unul singur. Astăzi, pentru prima dată, Tolland începuse să înţeleagă ceea ce îi tot spuseseră prietenii lui.

"Mike, nu trebuie să treci singur prin toate astea. O să-ţi găseşti o altă iubire."

Mâna lui Rachel în mâna lui făcea ca această ironie să fie extrem de greu de înghiţit. Soarta îşi alegea cu cruzime momentele. Tolland avea sentimentul că "zidurile" pe care şi le construise în jurul inimii începeau să cedeze. Preţ de o clipă, pe punţile vechi ale navei, Tolland avu senzaţia că o vede pe Celia deasupra lui, aşa cum i se mai întâmplase adesea. Vocei ei răsărea din apa învolburată… rostind ultimele vorbe pe care i le spusese înainte să moară.

— Eşti un supravieţuitor, îi şoptea vocea ei. Promite-mi că să-ţi găseşti o altă iubire!

— Nu îmi voi dori niciodată alta, îi spusese Tolland.

Celia îi zâmbise plină de înţelepciune:

— Va trebui să înveţi.

Acum, pe puntea navei, Tolland îşi dădu seama că tocmai era pe cale să înveţe. Sufletul îi era brusc invadat de o emoţie profundă. Îşi dădu seama că era vorba despre fericire.

Iar odată cu aceasta se năştea o dorinţă copleşitoare de a trăi.

Pickering se simţea ciudat de detaşat, în vreme ce se îndrepta spre cei doi prizonieri. Se opri în faţa lui Rachel, oarecum surprins că situaţia nu i se părea deloc dificilă.

— Uneori, zise el, circumstanţele te determină la decizii imposibile.

Rachel se uită ţintă la el:

— Dumneavoastră sunteţi cel care aţi creat aceste circumstanţe.

— Războiul provoacă pagube colaterale, continuă Pickering, cu o voce mai fermă. "Întreab-o pe Diana Pickering sau pe oricare dintre cei care mor în fiecare an ca să apere această naţiune." Tu eşti cea mai calificată să înţelegi chestia asta, Rachel.

Privirea lui o ţintui:

— Iactura paucorum serva multos.

Sesiză că ea recunoscuse cuvintele — era aproape un clişeu în cercurile de interese legate de securitatea naţională. "Sacrifică-i pe cei puţini ca să-i salvezi pe cei mulţi."

Rachel se uită la el cu un dezgust evident:

— Iar acum eu şi Michael trebuie să ne numărăm printre cei puţini?

Pickering se gândi puţin la întrebarea ei. Nu exista altă cale. Se întoarse spre Delta One.

— Eliberează-ţi camaradul şi să terminăm odată cu toată povestea asta!

Delta One încuviinţă.

Pickering se mai uită lung, ca pentru ultima dată, la Rachel, după care se duse către balustrada apropiată din babord, privind în jos spre apele învolburate. Prefera să nu vadă scena care avea să urmeze.

Delta One se simţea plin de forţă. Îşi apucă strâns arma şi se uită la camaradul lui care continua să atârne prins în cleştii metalici. Nu mai trebuia decât să închidă trapa de sub picioarele lui Delta Two, să-l elibereze din cleşti şi să-i elimine pe Rachel Sexton şi pe Michael Tolland.

Din nefericire, Delta One apucase să vadă cât de complex era panoul de control de lângă trapă — o serie întreagă de manete şi butoane nemarcate care păreau să controleze trapa, motorul vinciului şi numeroase alte dispozitive. Delta One n-avea nici un chef să acţioneze maneta greşită şi să rişte viaţa camaradului lui aruncând din greşeală submersibilul în mare.

"Elimină toate riscurile. Nu te grăbi niciodată."

Îl va obliga pe Tolland să acţioneze în locul lui. Şi, ca să se asigure că nu vor exista nici un fel de surprize, Delta One avea de gând să se folosească de ceea ce în lumea lui se numea o "garanţie biologică".

"Învrăjbeşte-ţi adversarii."

Delta One înfipse ţeava armei drept în faţa lui Rachel, oprindu-se la doar câţiva milimetri de frunte. Rachel îşi închise ochii, iar Delta One văzu pumnii lui Tolland strângându-se protectori.

— Ridică-te, domnişoară Sexton, comandă Delta One.

Ea se conformă.

Ţinând arma înfiptă în spatele fetei, Delta One o împinse către un set de scări mobile din aluminiu care duceau spre vârful submersibilului.

— Urcaţi-le şi rămâneţi pe vârful submersibilului.

Rachel păru înspăimântată şi nedumerită.

— Executaţi ordinul acum! porunci Delta One.

În timp ce se căţăra pe treptele de aluminiu, Rachel avea senzaţia că are un coşmar. Se opri în capătul lor, neavând nici un chef să păşească mai încolo, deasupra vârtejului, pe suprafaţa submersibilului suspendat.

— Mergeţi până în vârful Triton-ului, îi ceru soldatul, întorcându-se spre Tolland şi ameninţându-l cu arma.

Soldatul prins în cleşti o urmări pe Rachel. Se zbătea de durere şi era evident nerăbdător să iasă din capcană. Rachel se uită la Tolland, care acum avea o armă la tâmplă. "Să mă duc în vârful Triton-ului." N-avea de ales.

I se părea că merge pe o platformă suspendată deasupra unui canion imens, Rachel păşi pe cutia motorului — o mică porţiune dreaptă din spatele bulei de plexiglas a submersibilului. Maşinăria atârna ca un plumb imens de undiţă deasupra trapei deschise. Chiar şi atârnat de cablu, Triton-ul de nouă tone abia dacă se clătină câţiva milimetri după ce urcă ea.

— Bine, acum hai să mergem, îi comandă soldatul lui Tolland. Du-te la manete şi închide uşa trapei!

Împins de ţeava armei, Tolland porni spre panoul de control cu soldatul în spatele lui. Se apropie încet de obiectiv. Rachel îi văzu privirea ţintuind-o, ca şi cum ar fi încercat să-i spună ceva. Tolland se uită la ea, apoi îşi coborî privirea spre poarta de acces în submersibil.

Rachel se uită în jos. Capacul rotund al trapei de acces în Triton era ridicat. Putea să vadă direct în interiorul bulei de plexiglas. "Oare vrea să intru acolo?" Crezând că înţelege greşit, se uită din nou la Tolland. Acesta aproape ajunsese la panoul de control. Continua să o ţintuiască cu privirea. De aceasta dată, era mai puţin subtil.

Îi citi pe buze porunca:

— Sări înăuntru! Acum!

Delta One o zări cu coada ochiului pe Rachel, care se mişcă şi se răsuci instinctiv. Deschise focul exact în clipa în care Rachel căzu prin trapa submersibilului pe sub ploaia de gloanţe. Cartuşele se izbiră de uşa circulară, trimiţând o jerbă de scântei în aer şi trântind capacul peste trapă.

În fracţiunea de secundă în care nu mai simţi apăsarea armei în spate, Tolland ţâşni. Sări în stânga, îndepărtându-se de uşa trapei mari, şi se aruncă pe punte, rostogolindu-se, exact în clipa în care soldatul se întoarse spre el, cu arma care continua să scuipe gloanţe. Acestea explodară undeva, în spatele lui Tolland, în vreme ce el îşi căuta adăpost dincolo de panoul ancorei din pupa — un cilindru imens cu motor, în jurul căruia erau înfăşurate câteva sute de metri de lanţ de oţel conectat la ancora navei.

Tolland îşi făcuse un plan, dar trebuia să acţioneze repede. În vreme ce soldatul porni după el, Tolland se întinse, apucă dintr-o mişcare cătuşa de prindere a ancorei cu ambele mâini şi trase de ea.

Instantaneu, tamburul ancorei porni să dea drumul lanţului înfăşurat, astfel încât nava se înclină în curentul puternic. Mişcarea bruscă făcu pe toată lumea de pe punte să se clatine, ţinându-se cu greu pe picioare. În vreme ce nava începuse să se rotească din pricina curentului, tamburul ancorei dădea drumul tot mai repede lanţului.

"Hai, fetiţo", imploră Tolland.

Soldatul îşi recăpătă echilibrul şi veni după el. Aşteptând până în ultima clipă, Tolland se opinti şi ridică maneta cătuşei la loc, blocând tamburul. Lanţul se întinse, oprind nava din mişcare şi trimiţând o vibraţie colosală în tot corpul vasului. Tot ce era pe punte sări de pe loc. Soldatul se pomeni în genunchi, lângă Tolland. Pickering căzu pe punte cu faţa în sus. Triton-ul se agită puternic la capătul cablului care îl ţinea.

De sub navă se auzi un uruit teribil de metal când pilonul avariat cedă şi se frânse, trimiţând unde ca de cutremur în întreaga navă. Colţul din dreapta al pupei începu să se prăbuşească sub propria greutate. Nava se înclină pe diagonală, ca o uriaşă masă care tocmai îşi pierduse un picior. Zgomotul care venea de dedesubt era asurzitor — un geamăt imens de metal încovoiat şi rupt, amestecat cu furia apelor.

Albă ca varul din cauza spaimei, Rachel se ţinu cum putu, în vreme ce maşinăria de nouă tone începu să se legene mai tare deasupra trapei deschise. Prin geamul de plexiglas vedea furia oceanului de dedesubt. Îşi luă privirea de acolo şi şi-o îndreptă spre punte, căutându-l pe Tolland, şi arunci văzu drama care tocmai se petrecea.

La numai un metru distanţă, prins în cleştii submersibilului, soldatul din echipa Delta urla de durere, în vreme ce se legăna în toate părţile, ca o păpuşă. Rachel îl văzu pe William Pickering agăţându-se de o scândură a punţii. Lângă tamburul ancorei, Tolland se ţinea şi el de ce putea, căutând să nu alunece peste margine, în apă. Când îl zări şi pe soldatul cu arma recăpătându-şi echilibrul chiar în apropierea lui Tolland, Rachel strigă în submersibil:

— Mike, fereşte-te!

Numai că Delta One îl ignoră complet pe Tolland. Soldatul se uită cu gura căscată de groază la elicopterul de pe punte. Rachel se întoarse, urmărindu-i privirea. Aeronava Kiowa, cu rotoarele continuând să se învârtească, începuse să alunece încet înainte, pe puntea umedă. Platformele lungi de metal care foloseau la aterizare comportau acum ca nişte schiuri pe o pârtie. Abia atunci, Rachel îşi dădu seama că uriaşa maşinărie aluneca drept spre Triton.

Împleticindu-se pe puntea înclinată spre aeronava care aluneca, Delta One reuşi să se agaţe şi apoi să se urce în carlingă. N-avea nici un chef să lase unicul lor mijloc care le-ar fi asigurat plecarea de acolo să cadă în ocean. Apucă de manetele aeronavei şi trase cu putere înapoi de manşă. "Ridică-te!" Cu un uruit asurzitor, elicea îşi acceleră rotaţiile, forţându-se să ridice masivul elicopter de atac de pe punte. "Sus, la naiba!" Aeronava se îndrepta chiar spre Triton şi spre camaradul lui prins în capcana cleştilor.

Cu botul aplecat în faţă şi cu elicele înclinate, elicopterul acceleră, mai mult înainte decât în sus, drept spre submersibil, ca o insectă uriaşă. "Sus!" Delta One trase de manşă, dorindu-şi să poată scăpa de cele cinci sute de kilograme de rachete care îl trăgeau în jos. Lamele elicei ratară pe puţin capul lui Delta Two şi vârful submersibilului, dar elicopterul se mişca prea repede. N-avea cum să scape de cablul vinciului.

Noaptea se lumină de scânteile ivite din ciocnirea metal pe metal când elicele de oţel se izbiră de cablu. Imaginea părea desprinsă dintr-o bătălie colosală. Din carlinga elicopterului, Delta One urmări cum elicea tăia "carnea" cablului ca o morişcă uriaşă. Deasupra capului izbucni un şuvoi orbitor de scântei, când lamele elicei explodară. Delta One simţi cum elicopterul se prăbuşeşte cu botul în jos pe puntea vasului. Încercă să îl controleze, dar nu dispunea de mişcare în plan vertical. Elicopterul sări de două ori pe puntea înclinată, apoi alunecă şi se izbi de balustrada navei.

Pentru o clipă, Delta One avu senzaţia că balustrada o să reziste.

Apoi, auzi trosnitura. Datorită inerţiei ucigaşe, aeronava rupse balustrada şi se prăbuşi în apele învolburate ale oceanului.

Rachel Sexton stătea paralizată în submersibil. Trupul îi era presat de scaunul Triton-ului. Mininava fusese izbită cu violenţă atunci când lamele elicei se izbiseră de cablul vinciului, dar Rachel reuşise să îşi păstreze echilibrul.Cumva, elicea ratase corpul principal, dar Rachel ştia că daunele importante erau cele de la cablu. În acel moment, nu se putea gândi decât la calea cea mai rapidă de a evada din submersibil. Soldatul prins în cleşti se holba la ea, delirând, sângerând şi ars de schije. Dincolo de el, Rachel îl văzu pe William Pickering ţinându-se de scândura din punte.

"Unde e Michael?" Nu-l vedea. Panica dură doar o secundă, lăsând loc unei alte temeri. Deasupra capului, cablul de susţinere deteriorat scoase un geamăt înfiorător când nervurile cedară. Apoi se auzi o plesnitură puternică şi Rachel simţi cum cablul se rupe.

Intrând pentru câteva secunde în imponderabilitate, Rachel se trezi plutind deasupra scaunului, în vreme ce submersibilul plonja spre ocean. Puntea dispăru deasupra capului, iar pasarelele navei îi trecură cu repeziciune prin faţa ochilor. Soldatul prins în cleştii metalici se făcu alb ca varul. Continua să se holbeze la Rachel.

Plonjonul părea că nu se mai sfârşeşte.

Când atinse oceanul, submersibilul se scufundă adânc pentru câteva secunde, aruncând-o pe Rachel cu putere înapoi pe scaun. Fata îşi simţi şira spinării comprimată cu forţă. Oceanul iluminat acoperi întregul glob de plexiglas. Rachel simţi că se sufocă. Submersibilul se opri din cădere, apoi porni înapoi spre suprafaţă şi ţâşni deasupra apelor ca un dop de plută.

Rechinii atacară instantaneu. De pe scaunul ei, Rachel urmări încremenită spectacolul care se desfăşura la doar câţiva zeci de centimetri în faţa ochilor ei.

Delta Two simţi capul în formă de ciocan izbindu-l cu o forţă colosală. Un cleşte ascuţit îi prinse braţul, sfâşiind carnea până la os şi înşfăcându-l cu putere. O durere înfiorătoare îi săgetă creierii în clipa în care rechinul îşi arcui trupul viguros şi scutură cu violenţă din cap, rupând braţul lui Delta Two din umăr. Alţi rechini se năpustiră. Cuţite i se înfipseră în picioare. În piept. În gât. Delta Two nu mai avea aer să urle de durere, în vreme ce rechinii rupeau bucăţi mari din corpul lui. Ultimul lucru pe care îl văzu era un bot imens în formă de curcubeu, care se apropia din lateral, şi un şir de colţi imenşi care se apropiau de faţa lui.

În jurul lui, se făcu brusc întuneric.

În Triton, zgomotul înăbuşit al rechinilor care se repeziseră pradă se diminua treptat. Rachel îşi deschise ochii. Omul dispăruse. Apa care spăla geamul era sângerie.

Rănită grav, Rachel se ghemui pe scaun, cu genunchii lângă piept. Simţea că submersibilul se mişcă. Era purtat de curenţi de-a lungul punţii de scufundare a navei mari. Totodată, submersibilul începea să se deplaseze şi în altă direcţie. În jos.

Bolboroseala apei care inunda tancurile de balast deveni tot mai accentuată. Oceanul se înălţă cu câţiva centimetri.

"Mă scufund!"

Teroarea puse stăpânire pe Rachel. Fata se ridică în picioare. Se întinse şi apucă de mecanismul trapei. Dacă ar fi putut ieşi deasupra submersibilului, ar mai fi avut timp să sară pe platforma de scufundare de pe Goya, care se afla la doar câteva zeci de centimetri depărtare.

"Trebuie să ies!"

Mecanismul trapei arăta clar în ce sens trebuia rotit pentru deschidere. Rachel se opinti. Trapa nu se clinti. Încercă din nou. Nimic. Capacul era închis ermetic. Simţind cum o cuprinde panica, de la tălpi până în creştet, Rachel se opinti pentru ultima dată.

Trapa nu se mişcă.

Triton-ul se mai scufundă câţiva centimetri, lovindu-se uşor de Goya, pentru ultima dată, înainte de a ieşi complet de sub carena deteriorată… în apele largi ale oceanului.