Supersonicul NASA zbura sus deasupra Atlanticului.
La bordul lui, directorul administrativ al NASA, Lawrence Ekstrom privi lung, pentru ultima dată, imensa piatră înnegrită din spaţiul dedicat mărfurilor. "Înapoi în mare, îşi zise el cu tristeţe. Acolo unde te-au descoperit."
La ordinul lui Ekstrom, pilotul deschise trapa compartimentului de marfă şi îi dădu drumul rocii. Urmăriră amândoi cum piatra uriaşă plonjează în jos în spatele avionului, se arcuieşte peste oceanul iluminat de soare şi dispare în valuri, în mijlocul unui strop argintiu.
Roca se scufundă cu repeziciune.
La o sută de metri adâncime, silueta ei masivă abia dacă mai putea fi întrezărită. La peste o sută cincizeci de metri adâncime, întunericul deveni complet şi deplin.
Roca îşi continuă coborâşul.
Mai adânc.
Plonjonul dură aproximativ douăsprezece minute.
Apoi, ca un meteorit care cade pe faţa întunecată a Lunii, roca se prăbuşi pe un platou imens şi noroios de pe fundul oceanului, ridicând un nor de depuneri. După ce depunerile se reaşezară pe fund, una dintre miile de specii necunoscute ale oceanului veni înotând să cerceteze bizarul nou-venit.
Neimpresionată, creatura plecă mai departe.
1 Biroul Naţional de Explorare
2 Quakerii sunt membri ai Ordinului Religios al Prietenilor, sectă religioasă care s-a transformat în Statele Unite şi apoi în alte ţări în comunităţi de sine stătătoare.
3 Adresa Casei Albe
4 Sistem de Observare a Pământului
5 Grupul de Aplicaţii de Luptă
6 Peninsulă în nord-estul Statelor Unite, în apropiere de Cercul Polar de Nord.
7 Automobil de teren cu tracţiune integrală
8 The Polar Orbiting Density Scanner, Scanerul de Densitate a Orbitei Polare
9 "Uluitoarele Oceane"
10 Silicat complex de magneziu şi fier
11 Căutarea Inteligenţei Extraterestre
12 University of California Los Angeles
13 "NASA — NU ÎNTOTDEAUNA ŞTIINŢIFIC PRECISĂ", aprox.
14 Universitatea New Hampshire
15 Portable Secure Comm, "Comunicaţii Portabile Securizate"
16 Diatomee, clasă de alge microscopice monocelulare brune-gălbui, care au corp" închis între două valve silicioase, de forma unui capac de cutie.
17 Fundaţia pentru Frontiera Spaţială
18 Fiscul american
19 Radarul de Penetrare a Solului
20 Avioane alungite, controlate de la distanţă, care păreau nişte farfurii pe cer.
21 Joc de cuvinte în engl., în orig., fault, "greşeală", dar şi "falie geologică între două plăci tectonice".
22 "Fum şi oglinzi"
23 Experiment radio ionosferic interactiv al NASA
24 Homar
25 Biologi Oceanici Singuratici Împărţind Cercetări Total Excentrice
26 "Crevete Urât din Iad" (trad aprox.)
27 PAROLA INVALIDATĂ — ACCESUL INTERZIS
28 EROARE: FĂRĂ TON