Conspiraţia

6

Rachel Sexton căzuse pe gânduri, din cauza evenimentelor ciudate din acea dimineaţă, în vreme ce PaveHawk-ul îşi vedea de zbor. Rachel îşi dădu seama că se îndrepta într-o cu totul altă direcţie abia când elicopterul trecu peste Chesapeake Bay. Nedumerirea pe care o simţise când observă acest lucru făcu repede loc indignării.

— Hei! strigă ea către pilot. Ce faci?

Vocea ei abia se auzea pe fondul zgomotului făcut de motoare.

— Credeam că mă duci la Casa Albă!

Pilotul clătină din cap:

— Îmi pare rău, doa'nă! Preşedintele nu e la Casa Albă în dimineaţa asta.

Rachel încerca să-şi amintească daca Pickering specificase Casa Albă sau dacă nu cumva asta fusese doar o presupunere a ei.

— Şi unde e preşedintele?

— Vă întâlniţi cu el în alta parte.

"Nu zău."

— Unde în altă parte?

— Nu mai avem mult.

— Nu asta te-am întrebat.

— Încă vreo douăzeci şi cinci de kilometri.

Rachel se strâmbă la el. "Tipul ăsta ar trebui să se facă politician."

— Eviţi gloanţele la fel de bine cum eviţi şi întrebările?

Dar pilotul nu îi răspunse.

Elicopterul avu nevoie de mai puţin de şapte minute ca să traverseze golful Chesapeake. După ce pământul începu să se zărească din nou, pilotul o luă spre nord şi survolă o peninsulă îngustă, pe care Rachel zări mai multe piste de aterizare şi clădiri care păreau fi ale armatei. Pilotul începu să coboare spre ele. Rachel îşi dădu seama de-abia atunci încotro se îndrepta şi ce era acel loc. Cele şase turnuri înnegrite de lansare a rachetelor reprezentau un indiciu bun,iar dacă asta nu era suficient,acoperişul uneia dintre clădiri fusese pictat cu două cuvinte cu litere imense: "WALLOPS ISLAND".

Insula Wallops era una dintre cele mai vechi baze de lansare pe care le avea NASA.Încă folosită pentru lansarea de sateliţi şi testarea de aparate experimentale de zbor, Wallops însemna şi locul secret pe care NASA îl utiliza.

"Preşedintele este pe insula Wallops?" N-avea nici un sens.

Pilotul alinie traiectoria elicopterului de-a lungul unei serii de trei piste de aterizare care străbăteau insula în lung. Elicopterul păru să se îndrepte spre capătul pistei centrale.

Pilotul începu să încetinească:

— Vă veţi întâlni cu preşedintele în biroul lui.

Rachel se întoarse pe scaun, întrebându-se dacă tipul avea chef de glume.

— Preşedintele Statelor Unite are un birou aici, pe insula Wallops?

Pilotul părea extrem de serios:

— Preşedintele Statelor Unite are un birou oriunde doreşte, doa'nă.

Arătă înspre capătul pistei de aterizare. Rachel văzu silueta imensă sclipind la distanţă şi inima aproape că îi stătu în loc. Recunoscu, chiar dacă se afla la peste trei sute de metri, fuzelajul albastru deschis al aeronavei Boeing 747 modificate.

— Mă întâlnesc cu el la bordul…

— Da, doa'nă. Asta e locuinţa lui când e departe de casă.

Rachel se holbă la uriaşa aeronavă. Indicativul militar pentru acest avion celebru era VC-25-A, cu toate că restul lumii îl cunoştea sub un alt nume: Air Force One.

— Se pare că în dimineaţa asta veţi urca în cel nou, îi zise pilotul arătând înspre numerele de pe coada aeronavei.

Rachel dădu absentă din cap. Puţini americani ştiau că există, de fapt, două aeronave Air Force One în serviciu — o pereche de modele 747-200-Bs identice, modificate special, unul cu numărul 28 000 pe coadă, celălalt cu numărul 29 000. Ambele avioane puteau atinge o viteză de croazieră de 900 de kilometri pe oră şi fuseseră modificate pentru alimentare în zbor, astfel căpătând practic autonomie nelimitată de zbor.

În vreme ce PaveHawk-ul se aşeza pe pistă lângă aeronava prezidenţială, Rachel începu să înţeleagă referirile la Air Force One ca la "avantajul de mobilitate casnică" al comandantului suprem. Avionul constituia cu adevărat o privelişte care te intimida.

Când zbura în alte ţări ca să se întâlnească cu şefi de state, preşedintele cerea adesea, din raţiuni de securitate, ca întâlnirea să aibă loc chiar pe pistă, la bordul aeronavei sale. Chiar dacă motivele erau legate de securitate, un alt motiv avea legătură cu dobândirea unor avantaje preliminarii în negocieri prin simpla intimidare a partenerului de negociere. O vizită la bordul Air Force One te intimida cu mult mai mult decât orice călătorie la Casa Albă.Pe fuzelajul avionului era scris:"UNITED STATES OF AMERICA", cu litere de doi metri. O doamnă ministru îl acuzase odată pe preşedintele Nixon că "îşi legăna bărbăţia în faţa ei" când acesta îi ceruse să urce la bordul Air Force One. Ulterior, echipajul poreclise în glumă aeronava "Sculă mare".

— Domnişoara Sexton?

Un individ de la Serviciile Secrete îmbrăcat într-un blazer se ivi ca din senin lângă elicopter şi îi deschise uşa ca s-o ajute să coboare.

— Preşedintele vă aşteaptă.

Rachel coborî şi privi în sus, dincolo de rampa de acces,către fuzelajul masiv. "Intru în falusul zburător." Auzise odată de la cineva că "Biroul Oval" zburător dispunea de peste 450 de metri pătraţi de spaţiu interior, incluzând patru apartamente private pentru dormit, cabine pentru un echipaj de zbor de douăzeci şi şase de oameni şi două cambuze capabile de a furniza hrană pentru cincizeci de oameni.

În timp ce urca scara, Rachel îl simţi pe individul de la Serviciile Secrete chiar în spatele ei, grăbind-o să urce mai repede. Undeva sus, uşa cabinei stătea deschisă precum o mică rană pe corpul unei balene argintii, de dimensiuni fantastice. Rachel se apropie de uşa întunecoasă şi simţi cum încrederea în sine începe să i se clatine.

"Uşurel, Rachel. E doar un avion."

Ajunşi pe palier, omul de la Serviciile Secrete o luă politicos de braţ şi o pofti spre un coridor surprinzător de îngust. O cotiră spre dreapta, parcurseră încă o mică distanţă, apoi intrară într-o cabină spaţioasă şi luxoasă. Rachel o recunoscu imediat după fotografiile pe care le văzuse.

— Aşteptaţi aici, rosti însoţitorul ei, după care se făcu nevăzut.

Rachel rămase singură în faimoasa cabină în lambriu din Air Force One. Aceasta era încăperea destinată întâlnirilor, pentru distrarea demnitarilor de stat şi, posibil, sperierea de moarte a pasagerilor care se aflau pentru prima dată acolo. Camera se întindea pe toată lăţimea aeronavei, la fel ca toate covoarele groase de pe podea. Mobila era impecabilă din punctul de vedere al calităţii — fotolii din piele fină în jurul unei mese rotunde din arţar folosite pentru întâlniri, lampioane de podea lângă un divan imens şi sticlărie de cristal fabricat manual pe tejgheaua unui bar din mahon.

Proiectanţii Boeingului realizaseră cu mare atenţie planul acestei cabine pentru a le oferi pasagerilor un sentiment de "ordine şi relaxare în acelaşi timp". Oricum, relaxarea constituia ultimul sentiment din lume pe care îl nutrea Rachel acum. Nu se putea gândi decât la numărul de lideri care stătuseră chiar în acea încăpere şi luaseră decizii care influenţau cursul istoriei.

Totul în acea cameră vorbea despre putere, de la vaga aromă de tutun fin de pipă la imensul sigiliu prezidenţial. Vulturul care ţinea în gheare săgeţile şi ramurile de măslin era brodat pe perne, era încastrat pe frapiera de gheaţă şi era chiar imprimat pe tirbuşoanele de pe bar. Rachel luă un tirbuşon şi îl examină.

— Deja furaţi suvenire? se auzi o voce profundă în spatele ei.

Uluită, Rachel se răsuci pe călcâie şi scăpă tirbuşonul pe podea. Îngenunche stângace ca să îl ridice. Apucând tirbuşonul, se întoarse şi îl văzu pe preşedintele Statelor Unite privind-o cu zâmbetul pe buze.

— Nu sunt un membru al familiei regale, domnişoară Sexton. Nu era nevoie să îngenuncheaţi!