Conspiraţia

24

Michael Tolland simţi un val de simpatie când o zări pe Rachel Sexton cum cască, tăcută, gura de uimire văzând meteoritul fosilizat din mână. Frumuseţea chipului femeii părea acum să se dizolve într-o expresie de încântare naivă — ca o fetiţă care tocmai îl descoperise pe Moş Crăciun.

"Ştiu exact cum te simţi", îi spuse el în gând.

Tolland se simţise la fel cu două zile în urmă. Şi pe el îl redusese la tăcere. Chiar şi acum, implicaţiile ştiinţifice şi filozofice ale acelui meteorit îi dădeau fiori, forţându-l să regândească tot ceea ce crezuse el despre natură.

Descoperirile oceanografice ale lui Tolland includeau câteva specii de apă adâncă necunoscute până acum, şi totuşi această "insectă spaţială" însemna un cu totul alt gen de revoluţie ştiinţifică. În ciuda obstinaţiei cu care Hollywoodul prezenta extratereştrii ca pe nişte omuleţi verzi, astrobiologii şi adepţii ştiinţei cădeau în unanimitate de acord că, date fiind numărul imens de insecte terestre şi capacitatea de adaptare a acestora, viaţa extraterestră avea să fie cel mai probabil descoperită sub formă de insectă.

Insectele făceau parte din ramura Phylum arthropoda - creaturi cu exoschelete dure şi picioare articulate. Numărând peste 1,25 milioane de specii cunoscute şi circa cinci sute de mii de specii încă neclasificate, insectele terestre depăşeau în număr toate celelalte forme de viaţă din regnul animal. Constituiau 95% din toate speciile planetei şi un uimitor nivel de 40% din întreaga biomasă a Pământului.

Impresiona nu atât abundenţa de insecte, cât capacitatea lor de adaptare. De la cărăbuşul de gheaţă din Antarctica şi până la scorpionul solar din Valea Morţii, insectele trăiau în cele mai variate zone de temperatură, umiditate şi chiar presiune. Totodată, ele nu aveau nici o problemă în a se expune la cea mai letală forţă cunoscută în univers — radiaţia. Ca urmare a unui test nuclear în 1945, ofiţerii din forţa aeriană îmbrăcaseră costumele antiradiaţie şi examinau locul exploziei, unde au descoperit gândaci şi furnici care nu fuseseră deloc afectaţi de radiaţii. Astronomii îşi dăduseră seama că exoscheletul protector al artropodelor reprezenta un candidat ideal pentru modul de viaţă al nenumăratelor planete invadate de radiaţii şi unde nu mai exista altă formă de viaţă.

"Pare că astrobiologii au avut dreptate, gândi Tolland. ET este o insectă."

Rachel simţi cum i se înmoaie picioarele.

— Nu pot… să cred, rosti ea, întorcând fosila pe toate părţile. N-am crezut niciodată…

— Nu te grăbi, o opri Tolland, zâmbind. Aşteaptă puţin! Mie mi-au trebuit douăzeci şi patru de ore ca să îmi revin.

— Observ un nou-venit printre noi, se auzi vocea unui bărbat, un asiatic neobişnuit de înalt, care se îndrepta spre ei.

Corky şi Tolland părură să se dezumfle de îndată ce zăriră intrusul. Momentul de vrajă părea spulberat pentru totdeauna.

— Doctor Wailee Ming, se prezentă individul. Şeful paleontologiei de la UCLA.¹²

Tipul avea ţinuta de o rigiditate pompoasă ce semăna cu cea a aristocraţiei din vremea Renaşterii şi îşi mângâia permanent papionul pe care îl purta pe sub haina din păr de cămilă, lungă până la genunchi.

Wailee Ming părea genul de om care nu se lasă influenţat sub nici o formă şi nu îşi schimbă nicicum atitudinea rigidă şi formalistă.

— Eu sunt Rachel Sexton.

Mâna ei continuă să tremure, în vreme ce strângea palma fină a lui Ming. În mod clar, asiaticul era un alt recrut al preşedintelui.

— Ar fi plăcerea mea, domnişoară Sexton, zise paleontologul, să vă povestesc tot ce vreţi să ştiţi despre aceste fosile.

— Şi multe dintre cele pe care nu vreţi să le ştiţi, bombăni Corky.

Ming îşi mângâie papionul:

— Specialitatea mea în paleontologie sunt artropodele dispărute şi specia Mygalomorphae. Evident, cea mai impresionantă caracteristică a acestui organism este…

— Este că provine de pe o altă planetă! interveni Corky.

Ming încruntă din sprâncene şi îşi drese glasul:

— Cea mai impresionantă caracteristică a acestui organism este că se potriveşte perfect cu sistemul nostru darwinist de taxonomie şi de clasificare terestră.

Rachel îşi ridică privirea. "Se poate clasifica chestia asta?"

— Vă referiţi la regnuri, ramuri, specii, chestii de genul ăsta?

— Exact,o aprobă Ming.Specia asta, dacă ar fi descoperită pe Pământ, ar fi clasificată drept izopodă ordinară şi ar intra în aceeaşi clasă cu vreo două mii de specii de păduchi.

— Păduchi? se miră ea. Dar e o insectă uriaşă!

— Taxonomia nu se clasifică în funcţie de dimensiuni. Pisicile de casă şi tigrii sunt rude. Clasificarea se referă la fiziologie. Specia asta este clar un păduche! Are un corp aplatizat, şapte perechi de picioare şi un buzunar reproducător identic din punct de vedere structural cu cel al păduchilor de lemn şi al căpuşelor. Celelalte fosile arată în mod clar o specializare…

— Celelalte fosile?

Ming schimbă o privire cu Corky şi cu Tolland.

— Nu ştie?

Tolland clătină din cap.

Chipul lui Ming se însenină instantaneu:

— Domnişoară Sexton, înseamnă că încă n-aţi auzit partea cea mai interesantă.

— Sunt şi alte fosile, interveni Corky, încercând în mod clar să dea lovitura de graţie. Mult mai multe.

Corky scoase dintr-un plic mare o foaie împăturită de hârtie de mari dimensiuni. Întinse foaia pe birou în faţa lui Rachel:

— După ce am făcut câteva foraje, am coborât o cameră cu raze X. Aceasta este o reprezentare grafică a secţiunii transversale.

Rachel se uită la radiografia de pe masă şi simţi imediat că trebuie să se aşeze. Secţiunea transversală a meteoritului era plină de insecte fosilizate.

— Dovezile paleolitice, continuă Ming, se găsesc de obicei în concentraţii mari. Adesea se întâmplă ca noroaiele să deplaseze mase întregi de organisme prinse în capcană, acoperind cuiburi sau comunităţi întregi.

Corky zâmbi:

— Noi credem că această colecţie din meteorit reprezintă un cuib.

Arătă spre una din insectele din radiografie:

— Iar acolo e mămica!

Rachel privi specimenul indicat şi îi căzu faţa de uimire. Insecta părea a avea aproape şaizeci de centimetri în lungime.

— Un păduche al naibii de gras, nu? zise Corky.

Rachel dădu din cap, năucă, închipuindu-şi păduchi de mărimea unei pâini care hălăduiau pe o planetă îndepărtată.

— Pe Pământ, reluă Ming, insectele rămân relativ mici datorită gravităţii care le menţine sub control. Nu pot creşte mai mari decât le suportă exoscheletele lor. Pe o planetă cu gravitaţie mai mică, insectele pot evolua spre dimensiuni mult mai mari.

— Imaginaţi-vă nişte ţânţari de mărimea unor vulturi, încercă Corky să glumească, luând mostra de meteorit de la Rachel şi punând-o înapoi în buzunar.

Ming se încruntă:

— Ar fi bine să nu furi aia!

— Calmează-te, îl linişti Corky. Mai există încă opt tone de astfel de material.

Rachel începu să analizeze datele abia primite:

— Dar cum poate viaţa din spaţiu să fie atât de asemănătoare cu cea de pe Pământ? Adică, doar aţi spus că insecta asta se potriveşte cu clasificarea făcută de Darwin, nu?

— Întru totul, îi răspunse Corky. Credeţi sau nu, mulţi astronomi au prezis că viaţa extraterestră este foarte asemănătoare cu cea de aici.

— Dar de ce? insista ea. Specia asta provine dintr-un mediu complet diferit.

— Panspermie, rosti Corky, zâmbind cu toată gura.

— Poftim?

— Panspermia este teoria care susţine că viaţa terestră a existat mai întâi pe o altă planetă şi apoi a fost "adusă" aici.

Rachel se ridică în picioare:

— Acum sunt depăşită!

Corky se întoarse spre Tolland:

— Mike, tu eşti tipul oceanelor!

Tolland părea fericit să preia ştafeta:

— Rachel, Pământul a fost odinioară o planetă lipsită de viaţă. Apoi, brusc, ca din senin, viaţa a erupt. Mulţi biologi cred că explozia de viaţă a fost rezultatul magic al unui amestec ideal de elemente în oceanele de demult. Noi însă n-am fost niciodată capabili să creăm astfel de condiţii în laborator, astfel încât habotnicii religiei au susţinut că eşecul pe care l-am înregistrat este dovada existenţei lui Dumnezeu, în sensul în care viaţa nu putea exista fără ca Dumnezeu să atingă acele oceane şi să le insufle cu viaţă.

— Însă noi, astronomii, preluă Corky ştafeta, am venit cu o altă explicaţie pentru explozia din senin a vieţii terestre.

— Panspermie, rosti Rachel, înţelegând acum despre ce se discuta acolo.

Auzise acea teorie şi înainte, dar nu ştia că aşa se numeşte. E teoria care spune că un meteorit s-a făcut bucăţi în apele de odinioară, aducând primele seminţe de viaţă microbiană pe Pământ.

— Bingo! exclamă Corky. Odată ajunse acolo, s-au împrăştiat şi au explodat în forme de viaţă.

— Iar dacă asta e adevărat, zise Rachel, atunci strămoşii formelor de viaţă terestre ar fi identici cu cei ai formelor de viaţă extraterestre.

— De două ori bingo!

"Panspermia", se gândi Rachel, încă incapabilă să anticipeze toate implicaţiile.

— Aşadar, nu numai că această fosilă confirmă existenţa formelor de viaţă în altă parte a Universului, dar ea practic dovedeşte panspermia… anume că viaţa terestră s-a născut din seminţe provele din altă parte a Universului.

— De trei ori bingo! exclamă iarăşi Corky, dând entuziast din cap. Tehnic vorbind, s-ar putea ca noi toţi să fim extratereştri.

Îşi puse degetele deasupra capului ca două antene, îşi încrucişă ochii şi îşi mişcă limba de parcă ar fi fost un soi de insectă uriaşă.

Tolland se uită la Rachel cu un zâmbet compătimitor:

— Iar tipul ăsta este punctul culminant al evoluţiei noastre!