Conspiraţia

60

Mutarea fiecărui preşedinte la Casa Albă implică un tur particular al unui număr de trei depozite straşnic păzite, în care se află colecţii nepreţuite de mobilier trecut prin Casa Albă: birouri, argintărie, paturi, budoare şi alte articole folosite în decursul istoriei de preşedinţii de până la George Washington. Pe parcursul turului,preşedintele care urmează a se instala la putere este invitat să aleagă orice obiect îi place şi să îl folosească drept mobilier în interiorul Casei Albe pe durata mandatului său. Doar patul din dormitorul Lincoln constituie o mobilă permanentă a reşedinţei prezidenţiale. Ca o ironie, Lincoln n-a dormit niciodată în el.

Biroul în spatele căruia stătea Zach Herney în interiorul Biroului Oval îi aparţinuse odinioară idolului său, Harry Truman. Deşi mic, dacă luăm în consideraţie standardele moderne, biroul servea drept rememorare zilnică a faptului că "bănuţul" se oprea cu adevărat acolo şi că Herney era în ultimă instanţă responsabil de orice probleme ale administraţiei sale. Herney acceptase responsabilitatea cu un sentiment de onoare şi făcuse tot ce-i stătea în putere să inducă în rândul personalului motivaţiile necesare pentru a-şi duce treaba la bun sfârşit.

— Domnule preşedinte? îi strigă secretara, zgâindu-se în încăpere. Apelul dumneavoastră tocmai a fost transmis.

Herney făcu un semn cu mâna:

— Mulţumesc.

Se întinse după telefon. Ar fi preferat mai multă intimitate pentru acel apel, dar mai mult ca sigur că acum nu avea cum să aibă parte de aşa ceva. Doi specialişti în machiaj îi dădeau târcoale, ocupându-se cu faţa şi cu părul lui. Chiar în faţa biroului, o echipă de televiziune îşi instala echipamentele, iar de jur împrejurul încăperii roiau consilierii şi oamenii de la Relaţii Publice, discutând emoţionaţi chestiuni strategice între ei.

"T minus o oră…"

Herney apăsă butonul luminat de pe telefonul lui personal.

— Lawrence? Eşti acolo?

— Sunt aici.

Vocea directorului administrativ al NASA părea epuizată şi distantă.

— Totul e în regulă, acolo?

— Furtuna se apropie în continuare, dar oamenii mei m-au asigurat că legătura prin satelit nu va fi afectată. Suntem gata de emisie. Încă o oră şi gata.

— Excelent. Moralul e ridicat, sper!

— Foarte ridicat. Personalul meu este extrem de emoţionat. De fapt, tocmai am băut nişte beri.

Herney râse:

— Mă bucur să aud asta. Ascultă. Am vrut să te sun şi să îţi mulţumesc înainte de emisie. Noaptea asta va fi una a naibii de grea.

Ekstrom făcu o pauză, părând neobişnuit de nesigur:

— Aşa va fi, domnule. Am aşteptat momentul ăsta multă vreme!

Herney ezită:

— Pari extenuat.

— Am nevoie de lumina soarelui şi de un pat ca lumea.

— Încă o oră. Zâmbeşte camerelor de luat vederi, bucură-te de moment şi după aceea o să trimitem un avion ca să te aducem acasă în D.C.

— Abia aştept.

Omul tăcu iar.

Un negociator talentat, Herney fusese învăţat să asculte şi să audă ceea ce se spunea printre cuvinte. Ceva din vocea directorului administrativ nu-i dădea pace:

— Eşti convins că totul e în regulă?

— Categoric. Totul merge ca pe roate.

Ekstrom păru prea dornic să schimbe subiectul:

— Aţi văzut ultimele secvenţe ale documentarului lui Tolland?

— Tocmai l-am terminat. A făcut o treabă fantastică.

— Da. Aţi procedat bine când aţi hotărât să-l aduceţi aici.

— Mai eşti supărat pe mine că am implicat civili?

— La naiba, da!

Directorul mârâi cu vocea lui obişnuită.

Asta îl linişti pe Herney. "Ekstrom n-are nimic, îşi zise el. E doar puţin obosit."

— Bine, ne revedem peste o oră prin satelit. O să oferim lumii ceva despre care să vorbească mult timp de acum încolo.

— Corect.

— Hei, Lawrence?

Vocea lui Herney coborî şi deveni solemnă:

— Ai făcut o treabă a naibii de grozavă acolo! Nu voi uita niciodată asta!

În afara habisferei, zgâlţâit de vânt, Delta Three se lupta să pună la loc şi să împacheteze echipamentul de pe sania lui Norah Mangor. După ce reuşi, fixă legăturile de protecţie peste pânză şi puse cadavrul lui Norah Mangor deasupra, legându-l de sanie. În vreme ce se pregătea să tragă sania în afara traseului pe care au venit, camarazii lui apărură alunecând pe gheţar drept spre el.

— S-au schimbat datele problemei, strigă Delta One pe deasupra urletelor vântului. Ceilalţi trei s-au prăbuşit peste margine.

Delta Three nu era deloc surprins. Ştia ce însemna asta. Planul Delta Force de a înscena un accident prin aranjarea a patru cadavre pe suprafaţa gheţarului nu mai reprezenta o opţiune viabilă. Părăsirea unui singur cadavru ar fi generat mai multe întrebări decât răspunsuri.

— Facem curăţenie? întrebă el.

Delta One dădu din cap:

— Eu recuperez făcliile şi voi vă descotorosiţi de sanie.

În vreme ce Delta One, foarte atent, parcurse în sens invers traseul oamenilor de ştiinţă, strângând orice indiciu al trecerii cuiva prin acele locuri, Delta Three şi camaradul lui coborâră pe gheţar ducând cu ei sania. După ce trecură de ridicăturile de gheaţă, ajunseră la marginea gheţarului Milne. Acolo făcură vânt saniei, astfel încât Norah Mangor trecu în tăcere peste margine, împreună cu echipamentele ei, şi plonjă în apele Oceanului Arctic.

"Curăţire completă", îşi zise Delta Three.

Întorcându-se spre bază, Delta Three fu mulţumit să observe că vântul ştergea urmele pe care le lăsau schiurile pe zăpadă.