Urzeala tronurilor

TYRION

Undeva, în marele labirint de piatră care era Winterfell, un lup urla. Ecoul plutea deasupra castelului ca o flamură de jelanie.

Tyrion Lannister ridică privirea din cărţile sale şi se înfiora, deşi biblioteca era confortabilă şi călduroasă. Ceva din urletul unui lup îl putea lua pe un bărbat din prezentul său şi-l putea azvârli în pădurea întunecată a minţii, alergând despuiat înaintea haitei.

Când lupul străvechi urlă din nou, Tyrion închise coperta legată în piele a cărţii pe care o citea, un discurs vechi de o sută de ani asupra schimbării anotimpurilor, scris de un maestru mort de mult. Îşi acoperi căscatul cu dosul palmei. Lampa sa de citit pâlpâi, uleiul fiind ars în întregime, pe când o geană de lumină a zorilor se strecură prin ferestrele înalte. Citise toată noaptea, dar asta nu mai era ceva nou. Tyrion Lannister nu prea era un mare amator de somn.

Picioarele-i erau înţepenite şi dureroase când coborî de pe bancă. Reuşi să le readucă la viaţă prin masaj şi se duse şchiopătând din greu spre masa pe care septonul sforăit încet, cu capul sprijinit, ca pe o pernă, pe cartea deschisă din faţa lui. Tyrion se uită la titlu. Viaţa Marelui Maester Aethelmure — nici nu era de mirare.

— Chayle, spuse el încet. Tânărul tresări, clipind confuz, cristalul ordinului său legănându-se sălbatic pe lanţul de argint. Ies, îmi întrerup postul. Ai grijă să pui cărţile înapoi în rafturi. Ai grijă cu pergamentele Valyriene, sunt foarte uscate. Maşinăriile de război, a lui Ayrmidon, este destul de rară, iar al tău este singurul exemplar complet pe care l-am văzut vreodată.

Chayle se zgâi la el, încă pe jumătate adormit. Răbdător, Tyrion repetă instrucţiunile, apoi îl bătu pe umăr şi-l lăsă în treburile lui.

Afară, Tyrion îşi umplu plămânii cu aerul rece al dimineţii şi începu să coboare, cu grijă, treptele abrupte de piatră care se răsuceau în exteriorul turnului bibliotecii. Era o coborâre lentă; treptele erau înalte şi înguste, în vreme ce picioarele lui era scurte şi strâmbe. Răsăritul soarelui nu măturase încă zidurile Winterfellului, însă bărbaţii erau deja în picioare în curtea de jos. Vocea aspră a lui Sandor Clegane ajunse până la el:

— Băiatul agonizează de mult timp, aş vrea să se termine mai repede.

Tyrion se uită în jos şi văzu Dulăul stând cu tânărul Jeffrey, pe când servitorii roiau în jurul lor.

— Cel puţin, moare în tăcere, răspunse prinţul. E lupul lui cel care face zgomotul ăsta. De-abia am putut dormi azi-noapte.

Clegane arunca o umbră alungită pe pământul bătătorit pe când scutierul lui îi aşeză pe cap coiful negru.

— Aş putea face să tacă această creatură, dacă doriţi, zise el prin viziera deschisă.

Scutierul îi puse în mână o sabie lungă. Îi încercă greutatea, tăind aerul rece al dimineţii. În spatele său, curtea răsuna de zăngănitul oţelului lovind oţelul. Ideea păru să-l încânte pe prinţ.

— Să trimiţi un câine să omoare alt câine! exclamă el. Winterfell este atât de infestat de lupi, încât familia Stark nu-şi va da niciodată seama că lipseşte unul.

Tyrion sări în curte de pe ultima treaptă.

— Te rog să-ţi schimbi gândul, nepoate, zise el. Neamul Stark poate număra mai mult de şase, spre deosebire de unii prinţi pe care i-aş putea numi.

Jeffrey avu bunul-simţ ca măcar să roşească.

— O voce de nicăieri, spuse Sandor. Privi prin viziera coifului în toate părţile. Spirite ale văzduhului!

Prinţul râse, aşa cum râdea întotdeauna când garda sa îşi făcea acest număr caraghios. Tyrion era deja obişnuit cu asta.

— Aici, jos.

Bărbatul înalt se uită spre pământ, prefăcându-se că atunci îl observă.

— Micul lord Tyrion, zise el. Iertăciune. Nu v-am văzut stând acolo.

— Nu am stare acum pentru obrăznicia ta. Tyrion se întoarse spre nepotul lui.

— Jeffrey, ai scăpat deja momentul de a le oferi Lordului Eddard şi doamnei sale consolarea ta. Jeffrey arăta la fel de irascibil cum numai un prinţişor putea fi.

— La ce le-ar folosi consolările mele?

— La nimic, zise Tyrion. Totuşi, asta se aşteaptă de la tine. Absenţa ta a fost remarcată.

— Băiatul Stark nu înseamnă nimic pentru mine, zise Jeffrey. Nu pot să suport văicărelile femeilor.

Tyrion Lannister se înălţă pe vârfuri şi-l pălmui cu forţă, peste faţă. Obrajii băiatului începură să se înroşească.

— Încă un cuvânt, spuse Tyrion, şi te lovesc din nou.

— Am să te spun mamei! ţipă Jeffrey.

Tyrion îl lovi din nou. Acum ambii obraji erau în flăcări.

— Să-i spui mamei tale, îl povăţui el. Dar în primul rând te înfăţişezi înaintea Lordului Stark şi a doamnei lui şi cazi în genunchi în faţa lor şi le spui cât de rău îţi pare, şi că eşti la dispoziţia lor dacă există ceva, oricât de neînsemnat, ce ai putea face pentru ei sau pentru ai lor, în această clipă a disperării, şi că toate rugăciunile tale sunt rostite pentru ei. Pricepi? Pricepi?

Băiatul părea că este pe cale să înceapă să plângă. În loc de asta, izbuti să dea din cap. Apoi se întoarse şi o părăsi curtea în cea mai mare grabă, ţinându-se de obraji. Tyrion îl privi cum fuge. O umbră căzu pe faţa sa. Se întoarse pentru a-l vedea pe Clegane înălţându-se deasupra lui ca un pisc. Armura sa neagră ca funinginea părea să şteargă soarele de pe cer. Îşi coborâse viziera coifului. Era făcută să arate ca un câine negru dezvelindu-şi colţii, îngrozitoare la vedere, însă Tyrion crezuse întotdeauna că pentru faţa hidos de strâmbată a lui Glegane, coiful reprezenta o mare îmbunătăţire.

— Prinţul nu va uita asta, micule lord, îl preveni Dulăul. Coiful îi transformă râsul într-un hohot găunos.

— Mă rog să nici să nu uite, ripostă Tyrion Lannister. Dacă uită, fii un dulău bun şi aminteşte-i. Se uită de jur împrejurul curţii. Ai habar unde l-aş putea găsi pe frate-le meu?

— La praznic cu regina.

— Ah, făcu Tyrion.

Dădu scurt din cap spre Sandor Clegane şi o luă din loc pe cât de repede puteau să-l ducă picioarele lui amorţite. Îi era milă de primul cavaler care l-ar încerca pe Dulău în luptă astăzi. Omul era furios.

În sala pentru dejun din Casa de Oaspeţi, festinul avea loc într-o atmosferă rece, fără nici o veselie. Jaime stătea la masă cu Cersei şi copiii, vorbind cu voci joase, şoptite.

— Robert e tot în pat? întrebă Tyrion pe când se aşeza, fără a fi fost invitat, la masă. Sora sa se uită la el cu aceeaşi expresie de dezgust reţinut pe care-l avea pentru el de când se născuse.

— Regele nu a dormit deloc, îi spuse. E împreună cu Lord Eddard. Îl compătimeşte din tot sufletul.

— Are un suflet mare Robert al nostru, făcu Jaime cu un zâmbet leneş.

Erau foarte puţine lucruri pe care Jaime să le fi putut lua în serios. Tyrion ştia asta despre fratele său şi i-o ier-ta. În toţi acei ani teribili ai copilăriei sale, numai Jaime fusese cel care-i arătase o cât de mică dovadă de afecţiune şi respect, iar pentru asta, Tyrion era dispus să-i ierte aproape orice.

Se apropie un servitor.

— Pâine, îi spuse Tyrion, şi doi dintre acei peşti mici şi o cană de bere neagră, bună, ca să meargă bine pe gât. Oh, şi ceva şuncă. Prăjiţi-o până ce se înnegreşte.

Omul făcu o plecăciune şi se duse. Tyrion se întoarse spre fraţii lui. Gemeni, bărbat şi femeie. Arătau foarte asemănători în dimineaţa asta. Amândoi aleseseră să se îmbrace în verde-închis, care se potrivea cu ochii lor. Buclele lor blonde cădeau cu eleganţă, iar ornamente din aur luceau pe la încheieturi şi pe degete şi pe gât.

Tyrion se întrebă cum ar fi să aibă un frate geamăn, dar decise că era mai bine să nu ştie. Era destul de greu să se confrunte cu propria sa imagine în oglindă, în fiecare zi. Un altul ca el era o posibilitate mult prea sinistră pentru a putea fi contemplată. Prinţul Tommen rupse tăcerea:

— Ai vreo veste despre Bran, unchiule?

— Am trecut azi-noapte pe lângă camera bolnavilor, anunţă Tyrion. Nici o schimbare. Maester credea că ăsta-i un semn dătător de speranţe.

— Nu vreau ca Brandon să moară, zise Tommen sperios. Era un băiat bun, nu chiar ca fratele său, dar nici Jaime şi Tyrion nu erau ca două boabe într-o păstaie.

— Lordul Eddard avea un frate pe care-l chema tot Brandon, făcu Jaime îngândurat. Unul dintre ostaticii ucişi de Targaryen. Se pare că este un nume cu ghinion.

— Oh, nu chiar atât de fără noroc, zise Tyrion. Servitorul îi aduse farfuria. Rupse o bucată de pâine neagră. Cersei îl studia preocupată.

— Ce vrei să spui?Tyrion îi oferi un zâmbet strâmb.

— Că s-ar putea ca dorinţa lui Tommen să se împlinească. Maester crede că băiatul s-ar putea să trăiască. Luă o înghiţitură de bere.

Myrcella scoase un suspin fericit, iar Tommen zâmbi nervos, dar Tyrion nu la cei doi copii se uita. Privirea pe care o schimbaseră Jaime cu Cersei nu durase mai mult o clipă, însă lui nu-i scăpase. Apoi sora sa îşi coborî ochii spre masă.

— Nu există nici o milă. Zeii nordici sunt cruzi că lasă un copil să sufere asemenea dureri.

— Ce a spus maester? întrebă Jaime.

Şunca trosni când muşcă din ea. Tyrion mestecă gânditor, pentru o clipă, apoi spuse:

— Crede că dacă băiatul ar fi fost hărăzit morţii, ar fi murit până acum. De patru zile nu s-a produs nici o schimbare.

— Se va face Bran bine, unchiule? întrebă mica Myrcella.

Avea întreaga frumuseţe a mamei sale, dar nimic din firea ei.

— Are spatele rupt, micuţo, îi spuse Tyrion. Căderea i-a zdrobit şi picioarele. Îl ţin în viaţă cu miere şi apă, altfel ar muri de foame. Poate, dacă se trezeşte, va putea să mănânce hrană adevărată, însă nu va mai merge niciodată.

— Dacă se trezeşte, repetă Cersei. Este posibil?

— Numai zeii singuri ştiu, îi spuse Tyrion. Maester doar speră. Aş putea jura că lupul său este cel care-l menţine în viaţă. Creatura aceea este lângă fereastra lui ziua şi noaptea, urlând. De fiecare dată când îl gonesc, se întoarce. Maester a spus că au închis fereastra o dată, să reducă zgomotul, iar Bran a părut că cedează. Când au deschis-o din nou, inima sa părea că bate mai tare.

Regina se înfiora.

— E ceva nenatural cu aceste jivine, spuse ea. Sunt periculoase. Nu voi permite ca vreuna dintre ele să vină în sud cu noi.

— Vei avea mult de furcă încercând să-i opreşti, surioară, spuse Jaime. Se duc peste tot cu fetele alea.

Tyrion atacă peştele.

— Deci plecaţi în curând?

— Nu destul de curând, răspunse Cersei. Apoi se încruntă, întrebi dacă noi plecăm? Dar tu? Zei, să nu-mi spui că rămâi aici!

Tyrion dădu din umeri.

— Benjen Stark se întoarce la Rondul de Noapte cu bastardul fratelui său. M-am gândit să merg cu ei ca să văd acest Zid despre care am auzit atât de multe.

— Sper că nu te gândeşti să te îmbraci în negru, scumpe frăţioare.

Tyrion râse.

— Poftim? Celibat, eu? Târfele n-ar mai avea decât să cerşească, de la Dorne la Casterly Rock. Nu, vreau doar să stau pe coama Zidului şi să mă uşurez de la marginea lumii.

Cersei se ridică dintr-odată.

— Copiii nu trebuie să asculte aceste mizerii. Tommeh, Myrcella, veniţi.

Ieşi zgomotoasă din camera pentru dejun, trăgând după ea trena şi pe toţi copiii. Jaime Lannister îl privi pe fratele său cu acei ochi verzi, îngheţaţi, ai lui.

— Stark nu se va învoi niciodată să plece din Winterfell atât timp cât fiul său zace în umbra morţii.

— O va face, dacă-i porunceşte Robert, zise Tyrion. Iar Robert îi va porunci. În orice caz, Lord Eddard nu poate face nimic pentru băiat.

— L-ar putea scuti de chinuri, zise Jaime. Eu aşa aş face, dacă ar fi fiul meu. Ar fi o milostenie.

— Te sfătuiesc să nu-i strecori această sugestie Lordului Eddard, dragă frăţioare, glăsui Tyrion. Nu ar lua-o prea uşor.

— Chiar dacă băiatul va trăi, va fi un olog. Mai rău decât un olog, ceva grotesc. Mie-mi place o moarte bună, curată.

Tyrion răspunse cu o înălţare din umeri.

— Vorbind despre grotesc, zise el, să-mi dai voie să am o altă părere. Moartea este atât de îngrozitor de definitivă, în vreme ce viaţa este plină de posibilităţi.

— Eşti un pitic pervers, nu-i aşa?

— Oh, da, căzu de acord Tyrion. Sper ca băiatul să se trezească. Aş fi foarte interesat să ascult ce are de spus.

Zâmbetul fratelui său se acri precum laptele prins.

— Tyrion, dragul meu frate, spuse el sumbru, sunt momente când mă faci să mă întreb de a cui parte eşti?

Gura lui Tyrion era plină cu pâine şi peşte. Luă o înghiţitură de bere neagră, tare, pentru a face dumicaţii să alunece pe gât, şi rânji spre Jaime.

— Dar, Jaime, dragul meu frăţior, m-ai rănit! Ştii doar cât de mult îmi iubesc familia.