Urzeala tronurilor

SANSA

Pereţii sălii tronului fuseseră dezgoliţi, tapiseriile cu scene de vânătoare care-i plăceau atât de mult Regelui Robert fuseseră date jos şi aruncate într-un colţ, într-o grămadă informă.

Ser Mandon Moore se duse să-şi ocupe locul la picioarele tronului, lângă cei doi tovarăşi ai săi din Garda Regelui. Sansa stătea lângă uşă, fără escortă de astă dată. Regina îi dăduse libertatea de a se plimba prin castel, ca o răsplată pentru că fusese atât de bună, însă chiar şi aşa, era însoţită peste tot unde se ducea.

— Garda de onoare pentru viitoarea mea noră, îi numise regina pe însoţitorii ei, însă nu o făceau defel pe Sansa să se simtă onorată.

„Liberă în castel” însemna că putea merge oriunde voia, în interiorul Fortăreţei Roşii, atâta vreme cât se ţinea de promisiunea de a nu trece dincolo de ziduri, o promisiune pe care Sansa fusese mai mult decât bucuroasă să o facă. Oricum, n-ar fi putut să treacă dincolo de ziduri. Porţile erau păzite zi şi noapte de mantiile aurii ale lui Janos Slynt, iar gărzile Casei Lannister erau întotdeauna prin preajmă. În afară de asta, chiar dacă ar fi putut părăsi castelul, unde să se fi dus? Era destul că putea să se plimbe prin curte, să culeagă flori din grădina Myrcellei şi să viziteze septul ca să se roage pentru tatăl ei. Uneori se ruga şi în grădina zeilor, din moment ce familia Stark ţinea la vechii zei.

Aceasta era prima adunare a curţii din domnia lui Joffrey, aşa că Sansa o aştepta încordată. Un şir de străjeri din garda Lannister stătea sub ferestrele dinspre apus, un şir de mantii aurii din Garda Oraşului se postase sub ferestrele de la răsărit. Nu văzu nici urmă de oamenii de rând şi de orăşeni, însă sub galerie era un pâlc de lorzi, mari sau mici, care şuşoteau fără încetare. Nu erau mai mulţi de douăzeci, când, de obicei, se adunau câte o sută în aşteptarea Regelui Robert.

Sansa se strecură printre ei, murmurând saluturi pe când îşi croia drum mai în faţă. Îi recunoscu pe negriciosul Jalabhar Xho, pe mohorâtul Ser Aron Santagar, pe gemenii Redwyne, Oroare şi Bălosul… atât doar că nimeni nu părea s-o recunoască pe ea. Sau dacă o recunoşteau, se fereau de ea, ca şi cum ar fi avut ciumă verde. Bolnăviciosul Lord Gyles îşi acoperi faţa la apropierea ei şi se prefăcu lovit de un acces de tuse, iar când beţivul caraghios Ser Dontos se pregătea să o salute, Ser Balon Swann îi şopti ceva la ureche şi acesta îi întoarse spatele.

Iar mulţi alţii lipseau. Unde dispăruseră cu toţii? se întrebă Sansa. Căută în van chipuri prietenoase. Nimeni nu voia să-i întâlnească privirile. Era ca şi cum devenise o fantomă, moartă înainte de vreme.

Marele Maester Pycelle era aşezat singur la masa de consiliu, părând adormit, cu mâinile împreunate la capătul bărbii. Îl văzu pe Lordul Varys grăbindu-se în sală, fără nici un sunet. O clipă mai târziu, Lordul Baelish îşi făcu apariţia intrând pe uşile înalte din spatele sălii, zâmbind. Flecărea amabil cu Ser Balon şi Ser Dontos pe când îşi croia drum în faţă.

Stomacul Sansei se strânse de nervi. N-ar trebui să-mi fie teamă, îşi spuse ea. Nu am nici un motiv să mă tem, totul va fi bine, Joff mă iubeşte şi regina la fel, aşa a spus.

Vocea unui crainic se înălţă în aer:

— Cu toţii să îl salutăm pe Maiestatea Sa, Joffrey, din Casa Baratheon şi Lannister, Primul după Numele Său, Rege al Andalilor, al Rhoynar şi al Primilor Oameni, Lord al celor Şapte Regate. Să o salutăm cu toţii pe mama sa, Cersei din Casa Lannister, Regină şi Regent, Lumină a Apusului şi Protectoare a Domeniului.

Ser Barristan Selmy, strălucitor în armura sa albă, le deschidea drumul. Ser Arys Oakheart o escorta pe regină, în vreme ce Ser Boros Blount păşea în apropierea lui Joffrey, aşa că şase cavaleri din Garda Regelui erau acum în sală, toţi Săbii Albe, cu excepţia lui Jaime Lannister. Prinţul ei — ba nu, regele ei acum — urcă treptele spre Tronul de Fier, câte două deodată, în vreme ce mama sa luă loc la masa consiliului. Joffrey era înveşmântat în catifele negre cu dungi purpurii, o mantie strălucitoare, aurie, avea un guler înalt, iar pe creştetul său era aşezată coroana de aur incrustată cu rubine şi diamante negre.

Când Joffrey se întoarse spre sală, privirile sale se încrucişară cu cele ale Sansei. Zâmbi, se aşeză şi spuse:

— Este de datoria unui rege să-i pedepsească pe trădători şi să-i răsplătească pe cei loiali. Mare Maester Pycelle, îţi poruncesc să dai citire decretelor mele.

Pycelle se ridică în picioare. Era înveşmântat într-o robă magnifică, din catifea roşie, groasă, cu un guler do hermină şi catarame strălucitoare, din aur. Dintr-o mânecă largă, îngreunată de ornamente ţesute, scoase un pergament, îl desfăşură şi începu să citească o listă lungă de nume, poruncind fiecăruia dintre cei menţionaţi, în numele regelui şi al consiliului, să se prezinte şi să-i jure credinţă lui Joffrey. Dacă nu, vor fi consideraţi trădători, iar pământurile lor şi titlurile vor fi confiscate.

Numele pe care le citi o făcură pe Sansa să-şi ţină respiraţia. Lordul Stannis Baratheon, soţia sa, fiica sa. Lordul Renly Baratheon. Amândoi Lorzii Royce şi fiii lor. Ser Loras Tyrell. Lordul Mace Tyrell, fraţii săi, unchii şi fiii. Preotul roşu, Thoros din Myr. Lordul Beric Dondarrion. Lady Lysa Arryn şi fiul ei, micul Lord Robert. Lordul Hoster Tully, fratele său Ser Brynden, fiul său Ser Edmure. Lordul Jason Mallister. Lordul Bryce Caron din Mlaştini. Lordul Tytos Blackwood. Lordul Walder Frey şi moştenitorul său, Ser Stevron. Lordul Karyl Vanee. Lordul Jonos Bracken. Lady Shella Whent. Doran Martell, Prinţ de Dorne, şi toţi fiii săi. Atât de mulţi, se gândi ea, pe când Pycelle continua să citească. Vor trebui trimise stoluri întregi de corbi pentru a duce aceste porunci.

Iar la sfârşit, aproape de capăt, veniră numele pentru care se temea Sansa. Lady Catelyn Stark. Robb Stark. Brandon Stark, Rickon Stark, Arya Stark. Sansa îşi înfrâna un icnet. Arya. Voiau ca Arya să se prezinte şi ea şi să depună jurământul… Asta trebuia să însemne că sora ei fugise cu vreo galeră şi poate că era în siguranţă la Winterfell acum.

Mareje Maester Pycelle răsuci sulul şi îl strecură în mâneca stângă, apoi scoase un alt pergament din cea dreaptă. Îşi drese vocea şi continuă:

— Iar în locul trădătorului Eddard Stark, este dorinţa Maiestăţii Sale ca Tywin Lannister, Lord de Casterly Rock şi Păzitor al Apusului, să primească rangul de Mână a Regelui, să glăsuiască cu vocea lui, să-i conducă armatele împotriva duşmanilor şi să-i îndeplinească voia regească. Aşa a decretat regele. Consiliul mic consimte, în locul trădătorului Stannis Baratheon, este dorinţa Maiestăţii Sale ca mama sa, Regina Regentă Cersei Lannister, care i-a fost cel mai puternic sprijin, să se afle la conducerea consiliului mic, să-l ajute astfel să guverneze cu înţelepciune şi dreptate. Aşa a decretat regele. Consiliul mic consimte.

Sansa auzi un murmur uşor dinspre lorzii din jurul ei, dar acesta fu înăbuşit repede. Pycelle continuă:

— Este de asemenea dorinţa Maiestăţii Sale ca slujitorul său credincios, Janos Slynt, Comandant al Gărzii Oraşului, să fie ridicat la rangul de lord şi să i se ofere vechea cetate Harrenhal, cu toate domeniile şi bunurile sale, iar fiii şi nepoţii săi să deţină aceste onoruri până la sfârşitul vremurilor. Este, de asemenea, porunca sa ca Lordul Slynt să şadă imediat la masa consiliului mic, să ajute la guvernarea domeniului. Aşa a decretat regele. Micul consiliu consimte.

Sansa sesiză o mişcare cu colţul ochilor, iar Janos Slynt îşi făcu apariţia. De data asta murmurele erau mai puternice şi mai furioase. Mândrii lorzi, ale căror familii aveau o vechime de mii de ani, îi făcură loc de nevoie bărbatului de rând, chel şi cu o faţă ca de broască. Solzi de aur fuseseră cusuţi pe catifeaua neagră a tunicii sale şi zornăiau uşor la fiecare pas pe care-l făcea. Mantia sa era din satin cadrilat, cu negru şi auriu. Doi băieţi urâţi, care erau probabil fiii săi, păşeau înaintea lui, luptându-se cu greutatea unui scut de metal la fel de mare ca ei. Ca blazon, alesese o suliţă însângerată, aurie pe un fond negru ca noaptea. Vederea lui îi făcu Sansei pielea de găină pe braţe.

Când Lordul Slynt îşi ocupă locul, Marele Maester Pycelle continuă:

— Si în sfârşit, în aceste vremuri de trădări şi tulburări, cu iubitul nostru Rege Robert plecat dintre noi atât de devreme, consiliul consideră că viaţa şi siguranţa Regelui Joffrey sunt de cea mai mare importanţă…

Privi spre regină. Cersei se ridică în picioare.

— Ser Barristan Selmy, păşeşte înainte.

Ser Barristan stătuse la picioarele Tronului de Fier, nemişcat precum o statuie, dar acum se lăsă într-un genunchi şi-şi plecă capul.

— Maiestatea Voastră, porunciţi.

— Ridică-te, Ser Barristan, zise Cersei Lannister. Îţi poţi scoate coiful.

— Doamna mea? În picioare, bătrânul cavaler îşi scoase coiful, deşi nu înţelegea de ce i se ceruse asta.

— Ai servit acest domeniu timp îndelungat cu credinţă, ser, iar fiecare bărbat şi fiecare femeie din cele Şapte Regate îţi datorează recunoştinţă. Dar mă tem că serviciul tău s-a apropiat de sfârşit. Este dorinţa regelui să laşi jos povara asta grea.

— Povara… mea? Mă tem că… eu… eu nu… Proaspăt înnobilatul lord Janos Slynt luă cuvântul cu o voce grea şi arţăgoasă:

— Maiestatea Sa încearcă să-ţi spună că eşti eliberat din funcţia de Lord Comandant al Gărzii Regelui.

Cavalerul înalt, în armura lui albă, păru că se micşorează stând acolo, aproape fără să mai respire.

— Maiestatea Voastră, spuse el în cele din urmă. Garda Regelui este o Frăţie Jurată. Jurământul depus de noi este pe viaţă. Numai moartea îl poate scuti pe Lordul Comandant de datoria sa sacră.

— A cui moarte, Ser Barristan? Glasul reginei era moale precum mătasea, însă cuvintele ei ajunseră în fiecare colţ al sălii. A dumitale sau a regelui?

— L-ai lăsat pe tata să moară, spuse Joffrey acuzator, de pe Tronul de Fier. Eşti prea bătrân ca să mai poţi apăra pe cineva.

Sansa privi cum cavalerul se uită în sus, spre noul rege. Nu-l mai văzuse niciodată arătându-şi anii, dar acum o făcea.

— Maiestatea Voastră, spuse el, am fost ales să fac parte dintre Săbiile Albe când aveam douăzeci şi trei de ani. A fost tot ceea ce visasem, din momentul în care am luat în mâini prima mea spadă. Am renunţat la moştenirea cetăţii mele ancestrale. Fata cu care trebuia să mă căsătoresc s-a măritat cu vărul meu, nu mi-a mai trebuit pământ sau feciori, mi-am trăit viaţa pentru regat. Ser Gerold Hightower însuşi mi-a ascultat jurământul… să-l păzesc pe rege cu toate puterile mele… să-mi dau sângele pentru el… Am luptat lângă Taurul Alb şi Prinţul Lewyn de Dorne… lângă Ser Arthur Dayne, Sabia Dimineţii. Înainte de a-l servi pe tatăl vostru, am ajutat la paza Regelui Aerys, a tatălui acestuia, Jaehaerys, înaintea lui… trei regi…

— Sunt morţi cu toţii, sublinie Degeţel.

— Vremea ta a trecut, anunţă Cersei Lannister. Lui Joffrey îi trebuie bărbaţi în jur, tineri şi puternici. Consiliul a decis ca Ser Jaime Lannister să-ţi ia locul în calitate de Lord Comandant al Fraţilor Juraţi ai Săbiilor Albe.

— Ucigătorul de regi, zise Ser Barristan cu glas încărcat de dispreţ. Falsul cavaler, care şi-a profanat sabia cu sângele regelui pe care jurase că-l va apăra.

— Ai grijă ce spui, ser, îl avertiză regina. Vorbeşti de scumpul nostru frate, sânge din sângele propriului tău rege.

Luă cuvântul şi Lordul Varys, cu mai mare blândeţe decât ceilalţi:

— Nu suntem nerecunoscători faţă de serviciile aduse, bunule ser. Lordul Tywin Lannister a fost de acord, cu generozitate, să-ţi ofere o bucată bună de pământ la nord de Lannisport, pe malul mării, cu aur şi suficienţi oameni ca să-ţi construiască o cetate puternică şi cu servitori care să se îngrijească de toate nevoile pe care le-ai avea.

Ser Barristan se uită în sus cu asprime.

— O încăpere în care să mor şi oameni care să mă îngroape. Vă mulţumesc, lorzii mei… dar mi-e silă de mila voastră. Întinse mâna şi-şi deschise clemele care-i ţineau mantia, iar stofa albă, grea, desprinsă de pe umerii săi, căzu grămadă pe podea. Coiful fu azvârlit cu un cling metalic. Sunt cavaler, le spuse el tuturor. Îşi desfăcu toate cataramele de argint ale platoşei care-i acoperea pieptul şi o lăsă să cadă. Voi muri ca un cavaler.

— Un cavaler gol, din câte se pare, chicoti Degeţel.

Toată lumea izbucni în râs, Joffrey pe tronul lui, lorzii de la curte, Janos Slynt şi Regina Cersei, Sandor Clegane şi chiar ceilalţi bărbaţi din Garda Regelui, cei cinci care-i fuseseră fraţi cu câteva clipe mai înainte. În mod sigur, asta a durut cel mai tare, se gândi Sansa. Inima sa era alături de bătrânul care stătea acum batjocorit şi roşu la faţă, prea nervos ca să mai poată vorbi, în cele din urmă, îşi trase spada.

Sansa auzi icnetul cuiva. Ser Boros şi Ser Meryn înaintată spre el, însă Ser Barristan îi ţintui locului cu o privire mustind de dispreţ.

— Nu vă fie teamă, domnilor, regele vostru este în siguranţă… Însă nu mulţumită vouă. Chiar şi acum, aş putea trece de voi cinci ca prin brânză. Dacă veţi sluji sub Regicid, nici unul dintre voi nu merită să poarte albul. Îşi aruncă sabia la picioarele Tronului de Fier. Ia-o, băiete. Topeşte-o şi adaug-o la celelalte, dacă vrei. Va face mult mai mult bine decât săbiile din mâna acestor cinci. Poate că Lordul Stannis va avea şansa de a sta pe ea, când îţi va lua tronul.

Plecă pe drumul mai lung, paşii săi răsunând pe podea şi reverberându-se între pereţii de piatră goală. Lorzii şi doamnele îi făcură loc să treacă. Numai după ce pajii închiseră în urma lui uşile grele de stejar şi bronz, Sansa auzi din nou gălăgie: voci şoptite, foieli stânjenite, foşnetul hârtiilor de pe masa consiliului.

— Mi-a spus băiete, zise Joffrey cu iritare, părând mai tânăr decât era. A vorbit şi de unchiul meu, Stannis.

— Vorbe de clacă, făcu Varys, eunucul Nu a vrut…

— Ar putea să pună la cale un complot, cu ajutorul unchilor mei. Vreau să fie arestat şi interogat. Nu mişcă nimeni. Joffrey îşi ridică vocea: Am spus că vreau să fie arestat!

Janos Slynt se ridică de la masa consiliului.

— Soldaţii mei vor avea grijă de asta, Maiestatea Voastră.

— Bine, zise Regele Joffrey. Lordul Janos ieşi din sală, cu fiii săi făcând de două ori pe atâţia paşi ca să se ţină după el, cărând scutul mare din metal, cu blazonul Casei Slynt.

— Maiestatea Voastră, îi reaminti Degeţel, cei şapte au rămas acum şase. Avem nevoie de încă o sabie pentru Garda Regelui.

Joffrey zâmbi.

— Spune-le, mamă.

— Regele şi consiliul au hotărât că nici un alt bărbat din cele Şapte Regate nu este mai demn să o păzească şi să o vegheze pe Maiestatea Sa decât apărătorul său credincios, Sandor Clegane.

— Cum ţi-ar plăcea asta, Câine? întrebă Regele Joffrey.

Chipul crestat al Câinelui era greu de descifrat. Îşi oferi un moment de gândire.

— De ce nu? Nu am pământuri, nici femeie de care să mă îngrijesc, cui i-ar păsa dacă aş intra în Gardă? Partea arsă a gurii sale se strâmbă. Însă vă avertizez, nu voi depune nici un jurământ de cavaler.

— Fraţii Juraţi ai Gărzii Regelui au fost întotdeauna cavaleri, zise Ser Boros apăsat.

— Până acum, răspunse Câinele cu un hârâit adânc, iar Ser Boros rămase tăcut.

Când crainicul regelui o luă înainte, Sansa îşi dădu seama că momentul era aproape, îşi netezi rochia cu un gest nervos. Era îmbrăcată în doliu, în semn de respect pentru regele mort, dar avusese o grijă deosebită să se facă frumoasă. Rochia ei era cea din mătase sidefie, pe care i-o dăruise regina, cea pe care o murdărise Arya, însă pusese să-i fie vopsită în negru şi nu mai puteai vedea petele. Pierduse câteva ore încercând să se hotărască asupra bijuteriilor şi se decisese, în cele din urmă, pentru eleganţa simplă a unui colier din argint. Vocea crainicului bubui în sală:

— Dacă oricine altcineva din această sală mai are şi alte probleme pe care să i le prezinte Maiestăţii Sale, să vorbească acum sau să rămână pe loc şi să păstreze tăcerea.

Sansa se făcu mică. Acum, îşi spuse ea, trebuie s-o fac acum, zeii să-mi dea curaj. Făcu un pas, apoi încă unul. Lorzii şi cavalerii se dădură la o parte pentru a o lăsa să treacă, iar ea simţi asupra sa greutatea privirilor. Trebuie să fiu la fel de puternică precum mama.

— Maiestatea Voastră, rosti ea cu o voce moale şi tremurândă.

Înălţimea Tronului de Fier îi oferea lui Joffrey o privelişte mai bună decât putea avea oricine altcineva din sală. El fu primul care o văzu.

— Înaintează, doamnă, spuse el zâmbind.

Zâmbetul lui o încuraja, o făcu să se simtă frumoasă şi puternică. Mă iubeşte, da, mă iubeşte. Sansa îşi ridică privirile şi porni spre el, nu foarte încet, dar nici prea repede. Nu trebuia să-i lase să vadă cât era de agitată.

— Lady Sansa, din Casa Stark, strigă crainicul.

Se opri la picioarele tronului, pe locul în care mantia albă a lui Ser Barristan era adunată pe podea, lângă coiful şi platoşa sa.

— Ai ceva probleme pe care să le asculte regele sau consiliul, Sansa? întrebă regina de la masa consiliului.

— Da, am. Îngenunche pe mantie, de parcă nu ar fi vrut să-şi murdărească rochia, şi privi în sus la prinţul ei, aşezat pe înspăimântătorul său tron negru. Dacă nu-i este cu supărare Maiestăţii Voastre, cer îndurare pentru tatăl meu, Lordul Eddard Stark, care a fost Mâna Regelui.

Repetase cuvintele de sute de ori. Regina oftă.

— Sansa, mă dezamăgeşti. Ce ţi-am spus eu despre sângele trădătorului?

— Tatăl tău a comis crime grave şi îngrozitoare, doamna mea, intona Marele Maester Pycelle.

— Ah, biata fiinţă, oftă Varys. Nu-i decât o fetişcană, lorzii mei, nu ştie ce cere.

Sansa nu avea ochi decât pentru Joffrey. Trebuie să mă asculte, trebuie, se gândi ea. Regele se foi pe tron.

— Lăsaţi-o să vorbească, porunci el. Vreau să aud ce are de spus.

— Mulţumesc, Maiestatea Voastră, replică Sansa, oferind un zâmbet timid, secret, numai pentru el. O asculta. Ştiuse că o va asculta.

— Trădarea este o iarbă otrăvitoare, declară solemn Pycelle. Trebuie smulsă, rădăcinile, tulpina şi seminţele, să fie cât mai puţine vlăstare de trădători la marginea drumului.

— Negi crima tatălui tău? întrebă Lordul Baelish.

— Nu, lorzii mei. Sansa era foarte atentă. Ştiu că trebuie pedepsit. Tot ceea ce cer este milă. Ştiu că tatăl meu, lordul, regretă acum ceea ce a făcut. Era prietenul Regelui Robert şi l-a iubit, ştiţi cu toţii că l-a iubit. Nici nu a vrut să fie Mână decât după ce regele i-a cerut asta. Probabil că a fost minţit. Lordul Renly sau Lordul Stannis sau… sau altcineva probabil că l-a minţit, altfel…

Regele Joffrey se aplecă înainte, cu mâinile strânse pe braţele tronului. Printre degetele sale se iţeau vârfurile săbiilor rupte.

— A spus că nu eu sunt regele. De ce a spus aşa ceva?

— Avea piciorul rupt, răspunse Sansa nerăbdătoare, îl durea foarte tare, iar Maester Pycelle îi dădea lapte de mac, şi se spune că laptele de mac îţi umple capul cu nori. Altfel nu ar fi spus niciodată asta.

— Convingerea unui copil, zise Varys. Ce dulce inocenţă… Şi totuşi, se spune că înţelepciunea vine din gura copiilor.

— Trădarea este trădare, răspunse imediat Pycelle.

Joffrey se foi nerăbdător pe tron.

— Mamă?

Cersei Lannister se uită gânditoare spre Sansa.

— Dacă Lordul Eddard îşi va mărturisi crimele, spuse ea în cele din urmă, vom şti că îşi regretă sminteala.

Joffrey se ridică în picioare. Te rog, se gândi Sansa, te rog, te rog, fii regele pe care-l ştiu, bun şi simţitor şi nobil, te rog!

— Mai ai şi altceva de spus? o întrebă el.

— Doar… dacă mă iubeşti, fă această milostenie, prinţul meu, spuse Sansa.

Regele Joffrey se uită la ea de sus.

— Cuvintele tale dulci m-au mişcat, zise el galant, dând din cap de parcă i-ar fi spus că totul va fi bine. Voi face precum ceri tu… dar mai întâi trebuie ca tatăl său să mărturisească. Trebuie să mărturisească şi să spună că eu sunt regele, sau nu va exista nici o milă pentru el.

— Va mărturisi, spuse Sansa cu inima zbătându-i-se în piept. Oh, ştiu că va mărturisi.