Urzeala tronurilor

EDDARD

Lumina cenuşie a zorilor se strecura prin fereastră când zgomotul de copite îl trezi pe Eddard din somnul lui scurt şi neodihnitor. Îşi înălţă capul de pe masă pentru a privi în jos, în curte. Dedesubt, bărbaţi în cămăşi de zale şi pieptare de piele, cu mantii purpurii, făceau să vibreze aerul dimineţii cu zgomotul săbiilor şi doborau paiaţele umplute cu paie. Ned îl privi pe Sandor Clegane galopând peste terenul cu pământ tare pentru a-şi înfige lancea cu vârf de fier în capul uneia dintre momâi. Pânza se rupse şi paiele se împrăştiară, în timp ce oamenii din garda lui Lannister glumeau şi înjurau.

Să fie acest spectacol măreţ pentru ochii mei? se întrebă el. Dacă era aşa, Cersei era o smintită chiar mai mare decât îşi închipuise el. Blestemată să fie, de ce n-a fugit femeia asta? I-am dat nenumărate şanse…

Dimineaţa era înnourată şi mohorâtă. Ned dejuna împreună cu fiicele sale şi cu Septa Mordane. Sansa, încă neconsolată, îşi proţăpise privirile în farfurie şi refuza să mănânce, însă Arya înfulecă tot ce i se puse în faţă.

— Syrio spune că avem timp pentru o ultimă lecţie înainte să luăm corabia, seara, spuse ea. Pot, tată? Mi-am împachetat toate lucrurile.

— O lecţie scurtă, şi asigură-te că ai suficient timp să te îmbăiezi şi să te schimbi. Vreau să fiţi gata de plecare pe la amiază, aţi priceput?

— Pe la amiază, zise Arya.

Sansa îşi ridică privirile din farfurie.

— Dacă ea poate să mai ia o lecţie de dans, de ce nu mă laşi şi pe mine să-mi iau rămas-bun de la Prinţul Joffrey?

— Aş însoţi-o cu bucurie, Lord Eddard, se oferi Septa Mordane. Nici nu s-ar pune problema să întârzie la corabie.

— Nu ar fi prea înţelept să te duci acum la Joffrey, Sansa, îmi pare rău.

Ochii ei se umplură de lacrimi.

— Dar de ce?

— Sansa, tatăl tău, Lordul, ştie mai bine, spuse Septa Mordane. Nu poţi să-i pui hotărârile la îndoială.

— Nu-i corect!

Sansa se ridică de la masă, îşi azvârli scaunul şi alergă plângând afară din seră. Septa Mordane se ridică, însă Ned îi făcu semn să se aşeze.

— Lăsaţi-o să plece. Voi încerca s-o fac să înţeleagă după ce vom fi cu toţii în siguranţă la Winterfell.

Septa îşi plecă fruntea şi se reaşeză ca să-şi termine dejunul.

O oră mai târziu, Marele Maester Pycelle veni în seră la Eddard Stark. Avea umerii căzuţi, de parcă greutatea colanului ar fi devenit prea mare.

— Lordul meu, spuse el. Regele Robert nu mai este. Zeii să-l odihnească.

— Nu, răspunse Ned. Robert ura odihna. Zeii să-i dea dragoste şi fericire, bucuria bătăliei juste.

Era ciudat cât de secătuit se simţea. Se aşteptase la vizită, dar odată cu aceste cuvinte, ceva murise înlăuntrul său. Şi-ar fi dat toate titlurile pentru libertatea de a jeli… Însă era Mâna lui Robert, iar clipa necazului venise.

— Fiţi bun să-i convocaţi aici, în seră, pe membrii consiliului, îi spuse el lui Pycelle.

Turnul Mâinii era atât de sigur cât izbutiseră el şi Tomard să-l facă; dar n-ar fi putut spune acelaşi lucru şi despre membrii consiliului.

— Lordul meu? clipi Pycelle. Sunt sigur că problemele regatului pot să aştepte până mâine, când durerea noastră se va fi domolit.

Ned vorbi încet, dar ferm.

— Mă tem că trebuie să ne reunim îndată. Pycelle se înclină.

— După cum porunceşte Mâna.

Îşi chemă servitorii şi-i trimise la treburile lor, apoi acceptă încântat scaunul oferit de Ned şi o cupă cu bere dulce.

Ser Barristan Selmy fu primul care răspunse chemării, înveşmântat într-o, mantie albă, imaculată, şi zale smălţuite. ''

— Domnii mei, spuse el, locul meu este acum lângă tânărul rege. Vă rog să-mi permiteţi să plec să mă alătur lui.

— Locul tău este aici, Ser Barristan, replică Ned. Următorul venit fu Degeţel, îmbrăcat tot în catifelele albastre şi capa cu mierla argintie pe care le purtase cu o noapte înainte, cu cizmele pline de praf de la călărit.

— Lorzii mei, zise el, zâmbind fără a privi pe cineva anume, până ce se întoarse spre Ned. Trebuşoara aceea pe care m-aţi rugat s-o fac s-a rezolvat, Lord Eddard.

Varys îşi făcu apariţia într-un nor parfumat de lavandă, roz de la îmbăiat, cu faţa rotofeie proaspăt spălată şi pudrată; papucii săi nu făceau nici un zgomot.

— Păsărelele mele ciripesc un cântec trist astăzi, făcu el şi luă loc. Regatul jeleşte. Începem?

— Când soseşte Lordul Renly, spuse Ned.

Varys îi adresă o privire mâhnită.

— Mă tem că Lordul Renly a părăsit oraşul.

— A plecat din oraş?

Ned contase pe sprijinul lui Renly.

— A ieşit printr-o poartă dosnică, cu o oră înaintea zorilor, însoţit de Ser Loras Tyrell şi de o suită de vreo cincizeci de oameni, îi informă Varys. Când au fost văzuţi ultima oară, galopau spre sud cu mare grabă, fără îndoială că se îndreptau spre Capătul Furtunii, ori spre Highgarden.

Mare pagubă cu Renly şi suta lui de săbii! Lui Ned nu-i plăcea cum mirosea asta, dar nu era nimic de făcut. Scoase ultima scrisoare a lui Robert.

— Regele m-a chemat la patul său, noaptea trecută, şi mi-a poruncit să pun pe hârtie ultimele sale cuvinte. Lordul Renly şi Marele Maester Pycelle au fost martori când Robert a sigilat scrisoarea, care urma a fi deschisă de consiliu, după moartea sa. Ser Barristan, fii bun.

Lordul Comandant al Gărzii Regelui examina hârtia.

— Sigiliul regelui Robert este neatins. Deschise scrisoarea şi citi: „Lordul Eddard Stark este numit prin aceasta Protector al Domeniului, şi va conduce în calitate de regent până ce moştenitorul va ajunge la vârsta potrivită.”

Şi se întâmplă ca el să aibă vârsta potrivită, cugetă Ned, dar nu-şi rosti gândul. Nu avea încredere nici în Pycelle, nici în Varys, iar Ser Barristan era legat prin jurământ de onoare să protejeze şi să apere băiatul pe care-l considera noul rege. Bătrânul cavaler nu-l va abandona pe Joffrey cu uşurinţă. Nevoia înşelăciunii îi lăsase un gust amar în gură, însă Ned ştia că trebuia să se mişte uşurel aici, să controleze consiliul şi să joace aşa cum era nevoie până în momentul când îşi va fi consolidat regenţa. Apoi va fi destul timp pentru problema succesiunii când Arya şi Sansa vor fi în siguranţă, înapoi la Winterfell, iar Lordul Stannis se va întoarce la Debarcaderul Regelui cu întreaga sa forţă.

— Aş ruga consiliul să mă confirme ca Lord Protector, aşa cum a cerut Robert, zise Ned privindu-le chipurile, întrebându-se ce gânduri se ascundeau în spatele ochilor întredeschişi ai lui Pycelle, dincolo de zâmbetul leneş, abia schiţat, al lui Degeţel şi sub frământarea nervoasă a degetelor lui Varys.

Uşa se deschise şi Tom Grasul păşi în seră.

— Iertare, lorzii mei, administratorul regelui insistă… Administratorul regal intră şi făcu o plecăciune.

— Nepreţuiţi lorzi, regele cere prezenţa imediată a consiliului mic, în sala tronului.

Ned se aşteptase ca Cersei să lovească repede, însă convocarea fu o surpriză.

— Regele e mort, spuse el, însă vom face asta, fără nici o îndoială. Tom, adună o escortă, dacă nu te superi.

Degeţel îi oferi lui Ned braţul ca să-l ajute să coboare pe trepte. Varys, Pycelle şi Ser Barristan îi urmau îndeaproape. O dublă coloană de soldaţi înarmaţi până în dinţi, cu cămăşi de zale şi coifuri de oţel, aştepta lângă turn, opt la număr. Mantiile cenuşii fluturară în vânt când străjerii se puseră în mişcare, traversând curtea. Nu se vedea purpuriul Casei Lannister, iar Ned era liniştit de numărul de mantii aurii care se zăreau pe metereze şi la porţi.

Janos Slynt îi aştepta la uşa către sala tronului, cu o platoşă negru cu auriu, cu coiful înalt ţinut sub braţ. Comandantul se plecă ţeapăn. Oamenii săi deschiseră marea uşă din lemn de stejar, înaltă de şapte metri şi placată cu bronz. Administratorul regal îi conduse înăuntru.

— Să-l salutăm cu toţii pe Maiestatea Sa, Joffrey din Casa Baratheon şi Lannister, Primul pe Numele său, Rege al Andalilor şi al Rhoynar şi al Primilor Oameni, Lord al Celor Şapte Regate şi Protector al Domeniului, intona el.

Până la capătul celălalt al sălii era cale lungă, iar acolo Joffrey aştepta urcat pe Tronul de Fier. Sprijinit de Degeţel, Ned Stark şchiopată spre băiatul care-şi zicea rege. Ceilalţi îl urmară. Prima oară când străbătuse această cale era călare, cu sabia în mână, iar de pe pereţi priveau dragonii Targaryeni, atunci când îl obligase pe Jaime Lannister să coboare de pe tron. Se întreba dacă Joffrey se va da jos la fel de uşor.

Cinci cavaleri ai Gărzii Regelui — toţi, în afară de Ser Jaime şi Ser Barristan — erau grupaţi în semicerc la baza tronului. Erau în armură, în oţel emailat de la tălpi până în creştet, cu mantii lungi şi albe atârnând de umăr, cu scuturi strălucitor de albe prinse de braţul stâng. Cersei Lannister şi cei doi copii mai mici ai ei stăteau în spatele lui Ser Boros şi Ser Meryn. Regina purta o robă de mătase verde ca marea, tivită cu dantelă din Myrish, vaporoasă ca spuma. Pe degetul ei era un inel de aur cu un smarald mare cât un ou de porumbel, iar pe cap avea o coroană asemănătoare.

Deasupra tuturor, Prinţul Joffrey stătea printre ţepi şi colţi, înveşmântat cu un pieptar ţesut cu fir de aur şi o capă de satin roşu. Sandor Clegane era aşezat la capătul scării înguste şi abrupte de la picioarele tronului. Era în cămaşă de zale şi purta o platoşă cenuşie şi coiful cu câinele.

În spatele tronului aşteptau douăzeci de străjeri din garda Lannister, cu săbii lungi atârnând la cingătoare. Umerii le erau drapaţi în mantii purpurii, iar pe coifurile lor se aflau leii de oţel. Însă Degeţel îşi ţinuse promisiunea; peste tot, lângă ziduri, în faţa tapiseriilor lui Robert, cu scenele de vânătoare şi luptă, erau şiruri de mantii aurii ale Gărzii Oraşului; soldaţii stăteau încremeniţi în poziţie de drepţi, iar pumnul fiecăruia era strâns pe o suliţă lungă de trei metri, cu vârf din fier negru. Erau cinci la unul faţă de Lannisteri.

Piciorul lui Ned era o vâlvătaie dureroasă când se opri. Îşi ţinea mâna pe umărul lui Degeţel pentru a-şi susţine propria greutate.

Joffrey se ridică. Capa sa roşie era ţesută cu fir de aur; cincizeci de lei ameninţători pe o parte, cincizeci de cerbi în goană pe cealaltă.

— Poruncesc consiliului să facă toate aranjamentele necesare pentru încoronarea mea, proclamă băiatul. Doresc să fiu încoronat în decurs de două săptămâni. Astăzi voi accepta jurămintele de credinţă ale consilierilor mei loiali.

Ned scoase scrisoarea lui Robert.

— Lord Varys, fii atât de bun şi arată-i asta doamnei de Lannister.

Eunucul îi duse scrisoarea lui Cersei. Regina aruncă o privire spre înscrisuri.

— Protector al Domeniului, citi ea. Asta vrea să fie pavăza dumitale, lordul meu? O bucată de hârtie? Rupse scrisoarea în două, apoi din nou în jumătăţi şi încă o dată, lăsând bucăţile să cadă la podea.

— Acestea erau cuvintele regelui, spuse Ser Barristan tulburat.

— Acum avem un nou rege, răspunse Cersei Lannister. Lord Eddard, când am vorbit ultima dată, mi-ai dat unele sfaturi. Permite-mi să-ţi întorc bunăvoinţa. Lasă-te în genunchi, lordul meu. Pleacă-te şi jură credinţă fiului meu, iar eu îţi voi permite să demisionezi din rangul de Mână şi să-ţi trăieşti restul zilelor în pustietatea cenuşie pe care tu o numeşti casă.

— Aş face asta dacă aş putea, rosti Ned întunecat. Dacă era atât de hotărâtă să forţeze lucrurile aici, acum, nu-i mai lăsa nici o altă posibilitate. Fiul tău nu are nici un drept asupra tronului pe care şade. Lordul Stannis este adevăratul succesor al lui Robert.

— Mincinosule! strigă Joffrey, cu faţa roşie.

— Mamă, ce înseamnă asta? întrebă Prinţesa Myrcella pe un ton plângăreţ. Nu-i Jeoff regele acum?

— Te condamni singur, cu propria ta gură, Lord Stark, zise Cersei Lannister. Ser Barristan, arestaţi-l pe acest trădător.

Lordul Comandant al Gărzii Regelui ezită. Într-o clipă, fu înconjurat de soldaţii lui Stark, cu armele în mâinile protejate de zale.

— Iar acum trădarea trece de la cuvinte la fapte, spuse Cersei. Crezi că Ser Barristan este singur, domnul meu?

Cu un scrâşnet de metal frecându-se pe metal, Câinele îşi trase sabia lui lungă. Cavalerii Gărzii Regelui şi douăzeci dintre soldaţii din garda Lannister, în mantii purpurii, se puseră în mişcare pentru a-i veni în ajutor.

— Ucideţi-l! ţipă băiatul-rege de pe tronul de fier. Ucideţi-i pe toţi, vă poruncesc!

— Nu-mi dai de ales, îi spuse Ned lui Cersei Lannister. Îl chemă pe Janos Slynt. Comandant, i-o pe regină şi pe copiii săi în custodia dumitale. Să nu fie vătămaţi, dar escortează-i înapoi în apartamentele regale şi ţine-i acolo, sub pază.

— Soldaţi ai Gărzii! strigă Janos Slynt, punându-şi coiful.

O sută de soldaţi în mantii aurii îşi coborâră suliţele şi se apropiară.

— Nu vreau vărsare de sânge, rosti Ned către regină.

Spune-le oamenilor tăi să-şi lase jos săbiile, nimeni nu are nevoie…

Cu o singură lovitură scurtă, cel mai apropiat soldat din gardă îşi înfipse suliţa în spatele lui Tomard. Sabia lui Tom Grasul căzu dintre degetele lipsite de vlagă, pe când un vârf însângerat îi apăru dintre coaste, străpungându-i pieptarul din piele şi cămaşa de zale. Era mort înainte ca sabia să cadă la podea.

Strigătul lui Ned venise mult prea târziu. Janos Slynt însuşi îi tăie beregata lui Varly. Cayn se răsuci, oţelul sclipi şi se pogorî asupra celui mai apropiat suliţaş cu o ploaie de lovituri; pentru o clipă, se păru că va reuşi să-şi croiască drum din încercuire. Dar Câinele se năpusti asupra lui. Prima lovitură a lui Sandor Clegane tăie de la încheietură mâna în care Cayn ţinea sabia: a doua îl aruncă în genunchi şi-l despică de la umăr până la coşul pieptului.

Pe când oamenii mureau în jurul său, Degeţel trase pumnalul lui Ned din teacă şi i-l puse sub bărbie. Avea un zâmbet plin de umilinţă.

— Te-am avertizat să nu ai încredere în mine, ştii asta.